Exclusivitate! România va fi reprezentată la ONU de un tânăr târgumureșean

Delegații de Tineret la Națiunile Unite 2016-2017 este denumirea proiectului Ministerului Tineretului și Sportului, câștigat de doi tineri.
Pe primul loc s-a clasat Gabriel Uifălean, un tânăr de 22 de ani din Tîrgu-Mureș, iar pe locul al doilea o tânără din Tg.Jiu.
În fiecare an, România este reprezentată la Națiunile Unite de o delegație formată din doi tineri, un băiat și o fată.
Aceștia vor participa, la New York, la sesiunile de lucru ale organizației din octombrie, anul acesta, și februarie, anul viitor.
În restul anului vor coordona diferite proiecte de tineret din țară, spune tânărul reprezentant al României la ONU Gabriel Uifălean:

Practic, în cadrul mandatului nostru o să mergem la sediul ONU din New York unde vom participa la mai multe ședințe și vom avea câte un discurs privind problemele din România. În rest, vom încerca să facem cât mai multe proiecte, cât mai multe întâlniri cu tinerii, să încercăm să aflăm care sunt nevoile lor, problemele lor și să vedem cum putem noi să-i ajutăm.”

Co-delegat la Națiunile Unite de la New York este Denisa Bratu din Târgu Jiu, studentă acum la București.
Cei doi tineri au câștigat acest proiect în urma unui concurs la care au participat câteva sute de tineri, din toată țara.

Cristina Bulbescu

poza

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

DE 10 X ROMÂNIA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9710RON-0.0001
  • usd 0.1169 1 0.0006

  • chf 5.0678 1 -0.0155

  • aud 2.9952 1 -0.0070

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Aproape 2 milioane de puieți se vor plan...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Suntem în luna plantării arborilor. În f...

Rusia: Atac armat la o sală de concerte ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Diplomaţia rusă a denunţat vineri drept ...

Laureații Galei Sportului Mureșean 2023

Stan Lucian | Citeste articolul

Cei mai buni sportivi mureșeni ai anului...

Acţiune amplă de împădurire la Filpişu d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aceasta este organizată de Asociația Eco...

Culturile de pomi fructiferi pot fi afec...

Stan Lucian | Citeste articolul

Șansele sunt destul de mici deoarece scă...

Postul Paștelui a scumpit legumele în pi...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ca în fiecare an, în perioada primăverii...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Radio România Tg. Mureș aniversează 66 d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La început de primăvară ne bucurăm de mă...

Peste 17 milioane de lei pentru Sâncraiu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Ministerul Dezvoltării virează peste 17,...

Parteneri