Există legi pentru persoanele cu handicap, dar nu prea sunt respectate

În România, persoanele cu dizabilităţi continuă să întâmpine probleme legate de deplasarea pe străzi, cu transportul public sau să urce în ascensor.
Deşi în ultimii ani autorităţile au luat măsuri pentru a le oferi acestora dreptul la o viaţă normală, sunt încă situaţii în care unii nu pot nici măcar să iasă din casă.
Fost consilier local și persoană cu handicap locomotor, Gyorfi Julia apreciază unele realizări ale administrației locale, însă constată și mult dezinteres, respectiv neînțelegere a situației.
Ea declară că există instituții în care odată intrată, persoana se blochează pe coridoare, pe scări, la intrări la cabinete, laboratoare sau toalete.
Gyorfi Julia remarcă faptul că nimeni nu sanționează instituția, publică sau privată care nu respectă legislația în vigoare:

Sunt rampe la intrări, la unele instituții, spitale, magazine, farmacii, dar ele nu pot fi folosite pentru că nu sunt făcute cu respectarea indicatorilor tehnici – ori panta e prea mare, ori alunecă, nu există barele de siguranță. Școlile nu prea sunt accesibiolizate, dacă e făcută o rampă la intrare, cel aflat în scaun cu rotile nu se prea poate mișca, nu are acces la toalete. Și la instituții publice unde măcar poți intra dar te și oprești cum ai intrat pentru că în interior nu mai este continuată accesibilizarea, ca să te poți descurca.”

Sediul Primăriei Tîrgu-Mureş are un spaţiu special amenajat pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii, precum şi toalete echipate special, existând diverse facilități și gratuități pentru aceste persoane.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei, Cosmin Blaga, a precizat că este vorba de acces în Cetatea medievală, teatrul de vară, cinema Arta, respectiv la parcări:

Există rampe în Cetate la fiecare poartă, fiind dotată cu 6 toalete adaptate persoanelor cu dizabilități, rampe la Platoul Cornești, rampe electrice și un lift la Teatrul de vară. La Cinematograful Arta este de asemenea o toaletă pentru persoanele cu nevoi speciale. Administrația locală oferă gratuitate, inclusiv pentru însoțitori la mijloacele de transport în comun, care în bună parte au rampe de urcare pentru cărucioare. Persoanele cu dizabilități beneficiază și de gratuitate 100% la parcările publice, plus beneficiază de card european de parcare.”

La fel, Cosmin Blaga arată că semafoarele din oraş au fost adaptate persoanelor cu nevoi speciale, iar la intrarea în blocuri, rampele de acces sunt construite la cererea Asociaţiilor de proprietari.

Valeriu Russu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON9.99999
  • usd 0.1172 1 -0.0005

  • chf 5.1404 1 0.01129

  • aud 2.9982 1 -0.0061

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Două trenuri vor fi anulate la Tg. Mureș...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Din week-endul următor, un tren și o per...

O nouă acțiune „Împreună curățăm” a Radi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând din anul 2017, Radio România Tg...

Trei cabinete medicale noi și o ambulanț...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este rezultatul unui proiect din fonduri...

„Fără bariere – TOT adevărul despre drog...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egal...

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

Înscrierea la Concursul Naţional de Titu...

Stan Lucian | Citeste articolul

Luna viitoare va avea loc înscrierea la ...

Parteneri