Expoziţie de inventică fără invenţii, la Parcul industrial din Târgu Mureş.
Doar 3 exponate au fost aduse spre vizionare publicului, la prima expoziţie de inventică organizată la Incubatorul de afaceri de la Parcul Industrial la Târgu Mureş, restul de până la 56 fiind doar afişe de prezentare.
Directorul Parcului Industrial, Nagy Istvan, a subliniat că, măcar ca prim pas, această expoziţie poate fi un impuls pentru dezvoltarea în viitor a afacerilor în zonă.
Preşedintele Asociaţiei mureşene a inventatorilor, Octavian Pleşa, s-a plâns de absenţa eventualilor beneficiari ai invenţiilor, antreprenori şi oameni de afaceri. Printre puţinii inventatori care şi-au adus propriile lucrări se numără Ana Hafner din Bosina Herţegovina, care a prezentat o lanternă subacvatică, unică în lume, care are o greutate ce îi permite să să stea nemişcată în apă, indiferent de adâncime. Au mai participat inventatori din Australia, Ungaria, Croaţia, Slovenia şi România, ale căror invenţii ating zona protejării naturii, instalaţii de iluminat, de încălzit, jucării şi mobilier pentru copii, periferice îmbunătăţite petru echipamentele de calculator, medicină naturistă şi terapii complementare, unelte industriale, agricole şi casnice.
Valeriu Russu