Expoziţie pentru nevăzători la Muzeul Carpaţilor Răsăriteni din Sf. Gheorghe.
În cadrul acesteia obiectele vor putea fi atinse, iar informaţiile vor transmise atât audio, cât şi prin limbaj Braille.
Muzeograful Andrea Deak a declarat că proiectul intitulat „Atinge istoria” vine în completarea expoziţiei de arheologie a muzeului cu o sală destinată persoanelor nevăzătoare, unde vor fi amplasate machete tridimensionale şi replici ale unor exponate.
Aceasta a menţionat că în mod similar se doreşte prezentarea expoziţiei aflate la prima şcoală românească din Sfântu Gheorghe, atestată documentar din anul 1799.
Practic, spunea Andrea Deak, prin intermediul acestui proiect vor ajunge la muzeu cel puţin 200 de persoane nevăzătoare din judeţele Covasna, Harghita şi Braşov, cărora li se va asigura şi transportul.
Proiectul se va derula cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional, în colaborare cu Asociaţia persoanelor nevăzătoare din România şi Uniunea Studenţilor de la Arte.
Mara Deleanu
Sursa: noapteamuzeelor.ro