FC Braşov înfruntă ASU Poli Timişoara, în deplasare

Pentru FC Braşov urmează, în campionatul ligii secunde de fotbal, trei partide aşa zis ,,mai uşoare”, la sfârşitul cărora ,,stegarii” ar putea urca pe fotoliul de lider. Este vorba despre meciurile cu ASU Poli Timişoara (deplasare), Baloteşti (acasă) şi Berceni (deplasare). Prima partidă, cu ASU Poli Timişoara, pare a fi mai dificilă, doar prin prisma deplasării, una lungă şi obositoare, pe şoselele din România. Despre aceste partide însă, antrenorul Cornel Ţălnar are o părere, pe care a dorit să şi-o exprime, înaintea deplasării pe malurile Begăi: ,,Sunt convins că vom avea un meci greu, mai ales că această echipă este susţinută de toţi timişorenii. Chiar dacă noi părem favoriţi eu cred că va fi un meci de care pe care. De multe ori, un meci cu UTA sau Chindia este mai uşor decît unul cu o grupare mai slabă din punct de vedere valoric. Cel mai recent exemplu este înfrîngerea celor de la Dinamo la Tîrgu. Mureş. Le-am spus băieţilor că trebuie să fie foarte atenţi la meciurile următoarele jocuri, chiar dacă întîlnim adversari din subsolul clasamentului. De multe ori, astfel de meciuri sînt mult mai dificile. Noi trebuie să tratăm foarte serios meciul de la Timişoara, iar cei care vor intra pe teren trebuie să dea totul pentru obţinerea celor trei puncte. Vom face şi cîteva schimbări în echipă, pentru că avem ceva probleme de lot.”
Conducerea tehnică de la FC Braşov speră să-l poată utiliza în acest meci şi pe fundaşul Leca şi în acest sens aşteaptă ca acestuia să-i sosească documentele, respectiv, ,,cartea verde”. La acest capitol, al ,,speranţelor”, se înscrie şi folosirea, după mai multe etape de indisponibilitate a mijocaşului Goge, care pare refăcut, după accidentare. În schimb, Florin Iacob nu s-a antrenat toată săptămâna, din cauza unei contracturi, iar Vlad Munteanu, Răsdan şi Vagner sînt accidentaţi.
Meciul de la Timişoara se va disputa sâmbătă, de la ora 16,00.

Dorin Duşa

Foto: Dorin Dușa

Foto: Dorin Dușa

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00090
  • usd 0.1177 1 -0.0005

  • chf 5.1291 1 -0.0009

  • aud 3.0043 1 0.00140

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

O nouă acțiune „Împreună curățăm” a Radi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând din anul 2017, Radio România Tg...

Trei cabinete medicale noi și o ambulanț...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este rezultatul unui proiect din fonduri...

„Fără bariere – TOT adevărul despre drog...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egal...

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

Două trenuri vor fi anulate la Tg. Mureș...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Din week-endul următor, un tren și o per...

Parteneri