Festival de film de foarte scurt metraj, la Tîrgu-Mureș

Evenimentul cultural se află la a 18-a ediție și va fi găzduit de Cinematograful Arta în perioada 11-12 iunie.
Festivalul are loc simultan în 25 de țări europene.
Exită și un vot public, prin care spectatorii vor alege proiecția cea mai bună, a explicat reprezentantul Biroului de presă a Primăriei Tîrgu-Mureș, Codruța Pop:

Festivalul international de filme de foarte scurt metraj se va derula în 2 zile. Sâmbătă va avea loc selecția internațională de la ora 18:00. Este o selecție de filme din mai multe țări, de toate genurile, ficțiune, animație, documentar, experimental, iar duminică, 12 iunie va avea loc de la ora 16:00 până la ora 18:00 selecția pentru copii, selecția ”parole de femmes” și selecția națională, cele mai bune filme realizate în România în ultimii ani, iar publicul își va vota preferatul.”

În cadrul festivalului vor fi proiectate circa 50 de filme simultan în peste 25 de oraşe din România, Ungaria, Slovacia şi Moldova, precum şi în alte 90 de oraşe din 30 de ţări.
Obiectivul festivalului, organizat în România de Institutul Francez, este de a promova filmul de sub 3 minute la nivel internaţional.

Valeriu Russu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PĂREREA TA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9730RON0.00199
  • usd 0.1173 1 0.0004

  • chf 5.0914 1 0.0236

  • aud 2.9924 1 -0.0028

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Județul Mureș are cel mai mare număr de ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Statisticile publicate de Institutul Naț...

Nu se mai zboară spre Germania de pe Aer...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând de ieri și respectiv de astăzi ...

Ministrul Educaţiei spune că drepturile ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Legislația se va modifica, astfel încât ...

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Szőcs Berni, în sferturi la turneul din ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Mureșeanca Szőcs Bernadette s-a califica...

Parteneri