Festivalul ”Cavalerii Teutoni se întorc în Cetatea Feldioara”

Evenimentul, aflat la a opta ediție, se va desfășura în zilele de 8 și 9 septembrie, când comuna brașoveană va îmbrăca din nou haine de sărbătoare, a declarat reprezentantul Centrului de Informare Turistică din Feldioara, Mihaela Bolea.
Ea a explicat că prima denumire a comunei a fost Marienburg, dată de coloniștii germani după Fecioara Maria, patroana cavalerilor teutoni:

Localnicii și numeroși turiști veniți din țară și din Europa, mai ales Germania, au parte de un program cultural-artistic bogat şi atractiv, ce cuprinde paradă şi demonstraţii cu cai, cavaleri şi domniţe; concerte, demonstraţii de artă şi lupte medievale, și numeroși alți artiși îndrăgiți precum Smiley, alături de interpreții ansamblului ”Plăieșii” din Republica Moldova, Orchestra ”Plaiuri transilvane” și grupul ”Țara Bârsei”, un concert de muzică medievală susținut de ”Cimpoierii din Transilvania”, alături de Ordinul cavalerilor paladini de Terra Medies.

Mai este programat un spectacol cu torțe, foc de artificii, alături de un program deosebit susţinut în Cetatea Feldioara ce-şi deschide porţile pentru cei dornici să-i descopere istoria.
Este vorba de expoziţiile ”Mărturii arheologice şi de locuire în Feldioara” şi “Cavalerii Teutoni”, precum și demonstraţii şi atelierele meşteşugărești medievale, în curtea Bisericii Evanghelice.

Valeriu Russu

afis feldioara

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu MARIA BUTILA

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON-0.0001
  • usd 0.1179 1 -9.9999

  • chf 5.0938 1 -0.026

  • aud 3.0265 1 0.0173

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

TRIBAL - spectacol-eveniment al Corului ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Sâmbătă, 27 aprilie (de la ora 19:00), C...

Parteneri