Filme inedite la British Documentary de la Tîrgu Mureș

Astăzi se dă startul celei de-a șasea ediții a “Documentarelor Britanice”. Proiectul, organizat de British Council în parteneriat cu Asociatia K’ARTE, include 6 proiecții care vor avea loc până pe 17 iunie, în zilele de vineri și sâmbătă, începând cu ora 20.00, la Cinema Arta, în Sala “Flora”. Filmele ce vor fi prezentate în cadrul British Documentary mizează pe diversitatea temelor abordate – istorie, artă, muzică, ajungând la probleme de factură etică și socială.

Directorul Asociației K’ARTE, Doru Moldovan:

 British Documentary propune în fiecare an o serie foarte diversă de filme, diversitatea temelor abordate este specificul acestui proiect, 6 filme la ediția a VI-a, la Cinema Arta, intrare liberă, filme care vorbesc despre condiția femeii, despre portrete ale unor artiști, istorie culturală”.

 Noua ediție a documentarelor britanice aduce și de această dată în prim-plan o selecție ce cuprinde portrete ale unor personalități artistice  sau ale spionajului internațional, subiecte sociale sau de istorie culturală.

PROGRAMUL PROIECȚIILOR:

2 IUNIE, ora 20:00 – Dreamcatcher (R. Kim Longinotto, 104 min.)

3 IUNIE, ora 20:00 – War of Words: Soldier-Poets of the Somme / Războiul cuvintelor: Soldaţii-poeţi de la Somme (R. Sebastian Barfield, 89 min.)

9 IUNIE, ora 20:00 – 20,000 Days on Earth / 20.000 zile pe Pământ (R. Iain Forsyth, Jane Pollard, 97 min.)

10 IUNIE, ora 20.00 – The Supreme Price / Preţul suprem (R. Joanna Lipper, 75 min.)

16 IUNIE, ora 20.00 – George Blake Masterspy of Moscow / George Blake – Spionul de top al Moscovei (R. George Carey, 88 min.)

17 IUNIE, ora 20.00 – The Stranger on the Bridge / Străinul de pe pod (R. Sam Forsdike, 46 min.)

>> Documentarele sunt subtitrate în limba română.

Intrarea este GRATUITĂ, iar accesul se face în limita locurilor disponibile (proiecțiile au loc în sala Flora a cinematografului Arta).

Raluca Creţ

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu MARIA BUTILA

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00020
  • usd 0.1170 1 -0.0009

  • chf 5.0843 1 -0.0095

  • aud 3.0283 1 0.00180

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Ediție de sărbătoare a Târgului Cetății,...

Stan Lucian | Citeste articolul

Prima ediție din acest an a Târgului Cet...

Parteneri