FK Odorheiu Secuiesc, eșec pe teren propriu în fața liderului

Formația harghiteană, antrenată de Jakab Zoltan, a pierdut, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 3-2, în fața echipei United Galați, în derby-ul etapei cu numărul 13 din Liga I de futsal. La pauză, gazdele au condus cu 2-1. Pentru FK Odorheiu Secuiesc au punctat Szecsi Barna, în minutul 4 și Manya Szabolcs, în minutul 12, în timp ce golurile echipei de la Dunăre au fost marcate de Ovidiu Tudose(min.5), Adrian Lașcu(min.29) și Constantin Burdujel(min.31).
În urma acestei victorii, United Galați se menține pe primul loc în clasament, cu 28 de puncte, fiind urmată de Autobergamo Deva, cu 26 de puncte. Devenii ar fi trebuit să joace în această rundă la Tg.Mureș, cu City`Us, însă meciul a fost amânat, mureșenii fiind prezenți la turneul de la Lisabona, din UEFA Futsal Cup.
FK Odorheiu Secuiesc ocupă locul patru, cu 22 de puncte, City`Us se află pe șase, cu 17 puncte din 9 jocuri, în timp ce Spicom Sf.Gheorghe, victorioasă, sâmbătă, în fața Clujanei Cluj, cu 7-3, se clasează pe cea de-a opta poziție, cu 13 puncte. Cealaltă formație de la noi din zonă, KSE Tg.Secuiesc, ocupă locul 11, ultimul, fără niciun punct. Aceasta va juca luni, pe teren propriu, de la ora 18, contra echipei Muncitorul Reșița.

Valeriu Voaideș

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON-0.0001
  • usd 0.1179 1 -9.9999

  • chf 5.0938 1 -0.026

  • aud 3.0265 1 0.0173

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

12 persoane reținute în urma unor ilegal...

Stan Lucian | Citeste articolul

Astăzi, polițiștii din Mureș au efectuat...

Parteneri