Fotbal fierbinte (african)
În Gabon se desfăşoară, în perioada 14 ianuarie – 5 februarie, ediţia 2017 a Cupei Africii pe Naţiuni la fotbal. Marţi, 17 ianuarie, la Port-Gentil, au avut loc primele meciuri din grupa D: Ghana – Uganda 1-0 (gol Andre Ayew, FOTO, în minutul 32, din penalty) şi Mali – Egipt 0-0.
Miercuri, 18 ianuarie, la Libreville, capitala Gabonului, sunt programate jocurile etapei a 2-a din grupa A: Gabon – Burkina Faso (începând cu ora 18:00) şi Camerun – Guinea-Bissau (de la ora 21:00).
În clasament toate cele patru echipe se află la egalitate (cu câte 1 punct), după rezultatele de 1-1 înregistrate în runda inaugurală.
Septimiu Cioloboc