Fotbalistele tricolore, locul 4 la „Balaton Cup”
Naționala feminină de fotbal a României a terminat pe locul al patrulea la turneul internațional „Balaton Cup”, din Ungaria, după ce-a fost învinsă, cu scorul de 3-2, de echipa țării gazdă, în finala mică. Potrivit Federației Române de Fotbal, tricolorele au condus cu 2-0, prin golurile marcate de Bianca Sandu (min.39) și Iulia Obreja (min.57), însă, din minutul 75, au rămas în inferioritate numerică, după ce fosta jucătoare de la ASA Tg.Mureș, Brigitta Goder, s-a accidentat și nu a mai putut continua jocul. Rămasă în doar 10 jucătoare, selecționerul Mirel Albon efectuând, până în acel moment, toate schimbările regulamentare, echipa țării noastre a cedat pe final, primind trei goluri, în minutele 73, 82 și 84.
Mădălina Boroș, de la ASA Tg.Mureș, a evoluat din minutul 69, înlocuind-o pe marcatoarea golului doi, Iulia Obreja.
În primul meci, susținut la turneul din Ungaria, România a pierdut cu 2-0 în fața Belarusului. La „Balaton Cup”, Mirel Albon nu a putut miza pe jucătoarele de la Olimpia Cluj, care se pregătesc alături de echipa lor de club în vederea partidelor din preliminariile Ligii Campionilor.
Turneul a fost câștigat de Serbia, care a dispus, în finală, de Belarus, cu 6-1.
Valeriu Voaideș