Fumatul în școlile brașovene este strict interzis
În perimetrul instituțiilor de învățământ nu numai elevii nu au voie să fumeze dar nici cadrele didactice.
Dacă până acum profesorii brașoveni își mai aprindeau câte o țigară în pauză, în locurile special amenajate, începând de ieri acest lucru este strict interzis.
Viceprimarul Brașovului, Adina Durbacă, spune că „Ministerul Educaţiei a transmis o circulară prin care în nici o şcoală, nici elevii, nici profesorii sau alţi angajaţi nu mai au voie să fumeze, nici măcar în locurile special amenajate”. Prefectul Mihai Mohaci spune că regula se aplică nu doar în școlile din municipiu, ci și în unitățile de învățământ din judeţ. „De astăzi va fi toleranţă zero în ceea ce priveşte fumatul în şcoli”, spune prefectul Mihai Mohaci, amintind că o astfel de regulă a fost aplicată şi în clădirea Prefecturii. Verificarea respectării acestei interdicţii revine Inspectoratului Şcolar al Judeţului Braşov.
Vali Blajovan
Foto: www.mondonews.ro