Funcţionarii din ANAF vor avea salarii mărite

Preşedintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a declarat, azi, la Bacău că angajaţii din sistemul de finanţe publice care au protestat în această săptămână faţă de proiectul Legii salarizării unice în sistemul bugetar au fost manipulaţi.
El susţine că în spatele protestatarilor s-ar fi aflat mai mulţi şefi din Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) ale căror salarii ar urma să scadă uşor pe fondul aplicării noii legislaţii.
‘Funcţionarii din ANAF vor avea salarii mărite, nu le vor scădea. Este vorba doar de 50 sau 60 de şefi care, de exemplu, au acum salarii de 14.800- 15.000 de lei şi care vor avea salarii micşorate cu două-trei milioane de lei vechi’ , a afirmat Dragnea.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 3 m/s

Cer acoperit 15°C

Vânt: 2 m/s

19°C

Top 30 RTM

  • 1. ANA MUNTEANU – Unde te duci?,

  • 2. LADY GAGA ft. BRADLEY COOPER – Shallow,

  • 3. PROCONSUL ft. UDDI – Visele care nu dorm,

  • 4. SMILEY ft. DORIAN – Aprinde scanteia,

  • 5. SHAKIRA – Nada,

  • 6. TAKE THAT – Out of our heads,

  • 7. ANDREEA BOCELLI ft. MATTEO BOCELLI – Fall on me,

  • 8. VANOTEK – Love is gone,

  • 9. THE CHAINSMOKERS ft.KELSEA BALLERINI – This feeling,

  • 10. TRUPA ZERO ft. EVELYN – Pentru totdeauna,

  • 11. RITA ORA – Let you love me,

  • 12. HORIA BRENCIU – Sunt cine vreau sa fiu,

  • 13. JP COOPER ft. MALI-KOA – All this love,

  • 14. ELENA – Un gram de suflet,

  • 15. LIDIA BUBLE – Tu,

  • 16. NICK JONAS ft.ROBIN SCHULZ – Right now,

  • 17. KDDK ft.ARILENA ARA – Last train to Paris,

  • 18. JONAS BLUE ft. LIAM PAYNE and LENNON – Polaroid,

  • 19. MANUEL RIVA ft. ALEXANDRA STAN – Miami,

  • 20. IRINA RIMES – Nu stii tu sa fi barbat,

  • 21. LORA – Pleaca,

  • 22. DODDY ft. LORA – Dor sa te ador,

  • 23. ANNE-MARIE ft.JAMES ARTHUR – Rewrite the stars,

  • 24. NICO – Oare cine?,

  • 25. SORE – O sa te uit,

  • 26. ARIANA GRANDE – Breathin,

  • 27. ANDREEA BALAN ft. EDWARD SANDA – Pe drum,

  • 28. BRIANA – Lost in Istambul,

  • 29. BAZZI ft.CABELLO – Beautiful,

  • 30. DAVID GUETTA ft. ANNE-MARIE – Don’t leave me alone,

Sugereazã piesã
= 4.7607RON0.0043
  • usd 0.7653 1 0.0003

  • chf 4.1976 1 0.0086

  • aud 2.9742 1 0.0004

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Blog PPI cu Radu Florea: C-așa o vrut Du...

Radu Florea | Citeste articolul

C-așa vrut Domnul E doliu național astăz...

Parteneri
}