Furnizorul de energie termică din Tîrgu-Mureş şi Gheorgheni, RFV, şi-a schimbat denumirea în E-Star.
Societatea funcţionează cu noul nume din 15 septembrie, iar schimbarea s-a făcut datorită faptului că societatea-mamă din Ungaria şi-a schimbat denumirea în E-Star, în această primăvară.
Sloganul companiei face referire la energia alternativă, care a fost inclusă în strategia pe următorii ani.
În acest moment se finalizează o serie de studii pentru introducerea acestor energii, iar conducerea companiei ia în calcul pentru început utilizarea biomasei, urmând ca pe viitor să se orienteze şi asupra panourilor solare.
Modificarea nu va afecta însă relaţiile dintre societate şi consumatori, dar nici structura internă a companiei.
Raluca Creţ