Gaudeamus Litoral 2016: Vârf de sezon estival, vârf de sezon editorial

După cinci zile în care i-a îmbiat pe cititorii aflaţi pe litoral cu o mare de cărţi şi un maraton de evenimente editoriale, Caravana Gaudeamus a ridicat ancora de la malul mării.

Târgul Gaudeamus Litoral 2016, organizat de Radio România prin Centrul Cultural Media şi Radio Constanţa, s-a desfăşurat în perioada 11 – 15 august, în incinta unui pavilion expoziţional mobil amplasat, în premieră, în Piaţeta Perla din Mamaia.

Noul amplasament, mai generos şi mai accesibil, a confirmat atât aşteptările organizatorilor, cât şi pe cele ale expozanţilor, peste 10.000 de vizitatori – turişti şi constănţeni deopotrivă, trecând pragul târgului la această ediţie. Afluenţa de public s-a reflectat şi în volumul vânzărilor înregistrate de participanţi care a depăşit considerabil nivelul ediţiei de anul trecut.

Preşedintele de onoare al acestei ediţii a fost prof. univ. dr. Angelo Mitchievici, preşedintele filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor şi profesor la Universitatea Ovidius din Constanţa.

Conform tradiţiei, luni, 15 august – ultima zi a târgului, au fost decernate premiile şi trofeele Târgului Gaudeamus Litoral 2016:

Trofeele Gaudeamus acordate expozanţilor prin Votul Publicului: locul 1 – Grupul Editorial Corint, locul 2 – Editura RAO şi locul 3 – Editura Trei;

Cea mai râvnită carte a târgului a fost desemnată, tot de către vizitatori, volumul Sub aceeaşi stea de John Green, publicat de Editura Trei;

Trofeul Presei a revenit, prin Votul Publicului, cotidianului Telegraf – secţiunea publicaţii, postului Litoral TV – secţiunea TV şi site-ului constanteanul.com – secţiunea online. Trofeul Presei – secţiunea radio nu a fost acordat;

Premiul Miss Lectura a fost câştigat de Loredana Călugăru, studentă la Facultatea de Litere, specializarea Jurnalism, a Universităţii Ovidius din Constanţa; premiul a constat într-o ţinută vestimentară oferită de Casa de Modă Ilinca din Craiova.

Marele premiu al Tombolei Gaudeamus, organizată pe baza buletinelor de vot al publicului, a fost câştigat de Monica Antonaru din Constanţa. Acesta a fost oferit, pentru al doilea an consecutiv, de Regional Air Services S.R.L – Aeroportul Tuzla şi constă într-un zbor de agrement cu durata de 30 de minute deasupra litoralului românesc.

Bilanţul ediţiei se prezintă astfel:

  • peste 10.000 de vizitatori;
  • 29 de expozanţi;
  • 100 evenimente conexe;

Circa 700 de volume donate de către vizitatori în cadrul proiectului Cărţile se întorc acasă. Campania are ca principal obiectiv constituirea, prin donaţii din partea expozanţilor şi a vizitatorilor, a unui fond de carte care are ca beneficiari biblioteci ale unor comunităţi subfinanţate din acest punct de vedere. Volumele donate la Gaudeamus Litoral 2016 vor ajunge la biblioteca şcolii din satul Oituz, comuna Lumina, judeţul Constanţa.

Zeci de cititori surprinşi în flagrant pe plajă au fost amendaţi de Poliţia Gaudeamus cu cărţi oferite de editurile Eikon, Herald, Humanitas, Niculescu, Nemira, Rao, Trei.

După Craiova, Cluj-Napoca, Oradea şi Mamaia, cartea-ştafetă Gaudeamus revine în toamnă la Bucureşti, pentru următoarele evenimente organizate de Radio România în 2016: Târgul Gaudeamus Carte Şcolară (15 – 25 septembrie, Piaţa Universităţii) şi Târgul Internaţional Gaudeamus Carte de învăţătură (16 – 20 noiembrie, Pavilionul Central Romexpo).

Târgul Gaudeamus Litoral 2016 – un eveniment Radio România.

Parteneri principali: BRD Groupe Société Générale, Vodafone România şi Automobile Dacia. Parteneri: Casa de Modă Ilinca, Colegiul de Arte Regina Maria din Constanţa, Clubul Nautic Român, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa, Echipa de gimnastică aerobică a CS Farul Constanţa, Hotel Pescăruş, Muzica Militară a Forţelor Navale, Primăria Municipiului Constanţa, Regional Air Services, RATC, Statul Major al Forţelor Navale, Stor Driving Academy, Teatrul de Stat Constanţa. Parteneri media: Televiziunea Alpha Media, Constănţeanul.com, Trustul de presă Cuget Liber Constanţa, Litoral TV, Neptun TV, Observator de Constanţa, Telegraf.

Alte informaţii, la Secretariatul Gaudeamus sau pe www.gaudeamus.ro. Persoană de contact: Anca Badea (tel: 0740.121.173, e-mail: anca@gaudeamus.ro).

Gaudeamus Litoral 2016 Final4 Foto Alexandru Dolea Gaudeamus Litoral 2016 Final1 Foto Alexandru DoleaGaudeamus Litoral 2016 Final3 Foto Alexandru Dolea

 

Sursa: Serviciul Comunicare SRR

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9730RON0.00199
  • usd 0.1173 1 0.0004

  • chf 5.0914 1 0.0236

  • aud 2.9924 1 -0.0028

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Rusia: Atac armat la o sală de concerte ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Diplomaţia rusă a denunţat vineri drept ...

Acţiune amplă de împădurire la Filpişu d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aceasta este organizată de Asociația Eco...

Culturile de pomi fructiferi pot fi afec...

Stan Lucian | Citeste articolul

Șansele sunt destul de mici deoarece scă...

Postul Paștelui a scumpit legumele în pi...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ca în fiecare an, în perioada primăverii...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Radio România Tg. Mureș aniversează 66 d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La început de primăvară ne bucurăm de mă...

Sindicatul Învățământului Preuniversitar...

Stan Lucian | Citeste articolul

Într-o întâlnire a directorilor de școli...

Parteneri