Sursa foto: Wikipedia/by Flickr - putneymark Genomul “Singuraticului George” sugerează de ce broaștele țestoase uriașe pot trăi atât de mult timp
“Singuraticul George”, țestoasa gigant din specia Chelonoidis abingdonii, care a murit de bătrânețe în iunie 2012, la o vârstă cuprinsă între 120 și 130 de ani, este considerat cel mai emblematic animal din Galapagos. În ciuda dispariției sale, “Singuraticul George”, poreclit astfel pentru că a refuzat să se împerecheze în captivitate, a rămas în atenția cercetătorilor. Într-adevăr, broaștele țestoase fac parte din familia de vertebrate cu o speranță de viață mare și prin urmare reprezintă un model interesant pentru studiile privind longevitatea și bolile legate de vârstă.
Specia lui George ar putea să fi murit împreună cu el în 2012 dar el și alte broaște țestoase uriașe din Galapagos furnizează încă indicii genetice pentru longevitatea individuală printr-un nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Yale, Universitatea spaniolă din Oviedo, organizația Conservancy Galapagos și Parcul Național Galapagos.
Analiza genetică a ADN-ului lui George și mostre de la alte țestoase uriașe din Galapagos, care pot trăi mai mult de 100 de ani în captivitate demonstrează că aceste animale au variații genetice legate de repararea ADN-ului, activarea sistemului imunitar și suprimarea cancerului. „Singuraticul George ne dă încă lecții”, a spus Adalgisa „Gisella” Caccone, cercetător principal la Departamentul de Ecologie și Biologie Evoluează din Yale și co-senior autor al lucrării.
Cercetătorii speră, de asemenea, că descoperirea secretelor longevităţii ”Singuraticului George” să contribuie la găsirea celor mai bune soluţii pentru refacerea populaţiei de ţestoase din arhipelag. Chiar și pentru Chelonoidis abingdonii este posibil să nu fie prea târziu. În 2012, cercetătorii au identificat 17 exemplare pe insula Isabela. Testele au identificat 3 masculi, 5 minori (mai puțin de 20 de ani) și 9 femele. „Vârsta unora dintre aceste țestoase găsite pe această insulă sugerează că specimenele de Chelonoidis abingdonii sunt încă în viață”, a afirmat Universitatea Yale într-o declarație. Este posibil ca acestea să fie descendenții țestoaselor aruncate peste bord de catre marinari. Chiar și acum, există încă unele îndoieli cu privire la dispariția acestei specii emblematice.
Rezultatele studiului, care dezvăluie indicii genetice privind longevitatea animalelor, au fost publicate pe 3 decembrie în revista Nature Ecology & Evolution.
Dana Boieriu
