Gospodării inundate de ploile torențiale

Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, până la ora 14,00 stă în vigoare un cod galben de atenționare hidrologică, cu posibile depăşiri ale Cotelor de Atenţie, în mai multe bazine hidrografice, între care și Mureș, Bistrița, Târnava Mică și Târnava Mare. Sunt vizați mai mulți afluenți ai principalelor râuri din județele Mureș, Cluj, Alba, Sibiu, Harghita, Covasna și Brașov.

De altfel, ploile torenţiale de ieri au produs pagube însemnate în mai multe zone ale ţării. În judeţul Alba, apa a intrat în casele oamenilor şi a acoperit drumul judeţean 107.

Şi în judeţul Harghita, o ploaie torenţială, care a durat aproximativ o oră, a inundat comuna Lunca de Jos. Culturile agricole au fost măturate de ape, drumul a fost acoperit de aluviuni de peste jumătate de metru, iar, în 5 case, apele au distrus bunurile oamenilor.Localnicii, împreună cu pompierii civili şi cei militari, s-au mobilizat imediat, au scos apa din case şi au degajat, parţial, drumul satului. Și în jud. Mureș ploile au perturbat alimentarea cu electricitate în mai multe localități, în zona Sighișoara – Dumbrăveni, Fântânele – Jacod și petelea – Periș și au inundat câteva subloluri, parcări și demisoluri în Tg.Mureș și Sângeorgiu de Mureș. La această oră nu mai există întreruperi în alimentarea cu energie electrică, inforemază ISU Mureș.

Sursa: RRA

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu MARIA BUTILA

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON-0.0001
  • usd 0.1179 1 -9.9999

  • chf 5.0938 1 -0.026

  • aud 3.0265 1 0.0173

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

TRIBAL - spectacol-eveniment al Corului ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Sâmbătă, 27 aprilie (de la ora 19:00), C...

Parteneri