Guvernul intenţionează să crească acciza la ţigarete

Guvernul intenţionează să crească acciza la ţigarete, să reducă posturile de secretari de stat şi să elimine sporului de 15% pentru condiţii grele şi vătămătoare.

Măsurile ar putea fi adoptate, prin ordonanţă de urgenţă, săptămâna viitoare, au declarat, ieri, surse avizate.

Creșterea accizei la ţigarete va intra în vigoare de la 1 septembrie și va alinia taxa cu cea de la nivelul Uniunii Europene. Astfel, pachetul de țigări va costa cu peste 40 de bani mai mult, iar în vistieria statului vor intra, până la final de an, circa 160 de milioane de lei. O altă acciză care se va majora, și tot din toamnă, va fi cea pentru băuturile răcoritoare cu un conținut ridicat de zahăr – şi aici statul va obține în jur de 320 de milioane de lei.

Ordonanța are în vedere și reducerea cu 50% a posturilor de secretar de stat, la nivelul ministerelor și al cabinetelor acestora, iar posturile vacante din sectorul bugetar vor fi blocate, cu excepția sănătății, educației, poliției. Se va propune și eliminarea sporului de 15% din salariul de bază, pentru condiții grele și vătămătoare. Măsura se va aplica numai personalului administrativ, așadar nu vor fi incluși medici, profesori, magistrați sau polițiști. O altă decizie anunțată deja va fi taxarea pensiilor speciale care nu sunt bazate pe contributivitate.

Sursa: RRA

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00090
  • usd 0.1177 1 -0.0005

  • chf 5.1291 1 -0.0009

  • aud 3.0043 1 0.00140

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Trei cabinete medicale noi și o ambulanț...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este rezultatul unui proiect din fonduri...

„Fără bariere – TOT adevărul despre drog...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egal...

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

Nici Corpul de Control al Ministrului Să...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Sănătăţii, Alexandru Rafila s...

Parteneri