Guvernul a aprobat aseară noua formă a Codului Fiscal, cu majorări de accize şi creşterea unor impozite
Accizele la motorină vor creşte de la 1 ianuarie cu 4,4%, de la 358 euro la 374 euro/tonă, iar cele pentru cafea vor fi menţinute şi în 2012, deşi eliminarea lor era programată încă din 2010.
Firmele care nu şi-au reevaluat clădirile în ultimii trei ani vor plăti impozite majorate până la 20% din valoarea de inventar, iar procentajul urcă la 40% în cazul în care operaţiunea nu a fost efectuată în ultimii cinci ani.
O altă modificare importantă pentru firme se referă la devansarea termenului de depunere a declaraţiei anuale de impozit pe profit de la 25 aprilie la 25 martie inclusiv a anului următor.
O prevedere importantă inclusă în Codul Fiscal din 2012 se referă la menţinerea în 2012 a impozitării suplimentare a persoanelor care au mai multe case, precum şi a deţinătorilor de maşini a căror capacitate cilindrică depăşeşte 2.000 de cm.
Mediafax