Handbal feminin: Polonia – România, amânat

Prima reprezentativă feminină de handbal a României și-a înterupt campania de calificare la turneul final al Campionatului European din acest an, din cauza pandemiei COVID-19.

Naționala feminină de handbal senioare a țării noastre (FOTO, Cristina Neagu și Crina Pintea, de la stânga la dreapta) joacă în grupa a 7-a de calificare la EURO 2020, avându-le ca adversare pe Polonia, Ucraina și Insulele Feroe.

Partidele etapei a treia au fost programate inițial pe miercuri, 25 martie, dar ele au fost amânate cel puțin până după 12 aprilie, conform anunțului făcut recent de Federația Europeană de Handbal – EHF, în contextul pandemiei de coronavirus. Este vorba despre meciurile: Polonia – România (la Lublin) și Insulele Feroe – Ucraina (la Tórshavn). În clasament conduce Polonia, urmată de România – ambele cu câte 4 puncte, Ucraina și Insulele Feroe – amândouă fără niciun punct.

Turneul final EURO 2020 de handbal feminin va fi găzduit de Norvegia și Danemarca, în intervalul 4-20 decembrie 2020.

Din grupa 1 fac parte: Olanda, Spania, Austria și Grecia. În grupa a 2-a sunt: Muntenegru, Ungaria, Italia și Lituania. Grupa a 3-a este compusă din: Germania, Slovenia, Belarus și Kosovo. În grupa a 4-a se află: Rusia, Serbia, Slovacia și Elveția. Din grupa a 5-a fac parte: Suedia, Cehia, Macedonia și Portugalia. Grupa a 6-a le are în componență pe: Franța, Croația, Turcia și Islanda.

Septimiu Cioloboc

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu GABRIELA PÎNCĂ

Senin

Vânt: 1 m/s

Senin 10°C

Vânt: 3 m/s

12°C

Top 30 RTM

  • 1. RITA ORA – New look,

  • 2. TRUPA ZERO – In bratele tale,

  • 3. PET SHOP BOYS – Dreamland,

  • 4. LADY ANTEBELLUM – Ocean,

  • 5. DELIA – Sa-mi canti,

  • 6. MORANDI – Professional liar,

  • 7. INNA – Bebe,

  • 8. MAROON 5 – Memories,

  • 9. ROXEN – Ce-ti canta dragostea,

  • 10. ONE REPUBLIC – Wanted,

  • 11. 3 SUD EST – Prietenia,

  • 12. DUA LIPA – Physical,

  • 13. WHAT’S UP ft. ANDRA – Tine-te bine,

  • 14. TAYLOR SWIFT – Cornelia Street,

  • 15. FLORIAN RUS ft. MIRA – Strazile din Bucuresti,

  • 16. AMI – Tramvai,

  • 17. ALINA EREMIA – Printre cuvinte,

  • 18. MIKA – Dear jealousy,

  • 19. KYGO ft. WHITNEY HOUSTON – Higher love,

  • 20. SPEAK – M-ai lasat sa te las,

  • 21. LOUIS TOMLINSON – Kill my mind,

  • 22. IRINA RIMES – In palme,

  • 23. PINK – Walk me home,

  • 24. NICOLETA NUCA – Tot mai rar,

  • 25. VUNK – Deja vu,

  • 26. JO COOPER ft. ASTRID – Sing it with me,

  • 27. THOMAS RHET – Remember you young,

  • 28. DJ PROJECT ft. ANDIA – Retrograd,

  • 29. ALEXIA ft. DJ PROJECT – Cronic,

  • 30. SHAWN MENDES ft. CAMILA CABELL – Señorita,

Sugereazã piesã
= 4.8288RON0.0042
  • usd 0.6623 1 -0.0009

  • chf 4.5682 1 0.0036

  • aud 2.6946 1 0.017

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Blog PPI cu Radu Florea: C-așa o vrut Du...

Radu Florea | Citeste articolul

C-așa vrut Domnul E doliu național astăz...

Parteneri
}