Hoţii de fier vechi din Mureş nu vor mai putea fura conductele de apă.
Printr-o hotărâre votată astăzi, consilierii judeţeni au aprobat casarea a 46 km de conducte dezafectate din judeţ, în valoare de 1,3 milioane de lei.
Furtul conductelor vechi de apă situate în zona localităţilor Târnăveni, Cucerdea şi Iernut, a fost semnalat în mai multe rânduri de poliţişti spune şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mureş, comisarul şef Valentin Pescari.
Un alt proiect votat astăzi la şedinţa CJ Mureş a fost parteneriatul cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie, prin care acesta din urmă să beneficieze de ajutor pentru dotarea echipajelor cu carburant şi piese de schimb la maşini.
Cu toate că anul trecut IPJ Mureş s-a clasat pe locul 3 pe ţară la capitolul performanţă, infracţiunile din mediul rural au crescut cu 9 % .
Acesta este motivul pentru care trebuie să crească timpul de reacţie al poliţiştilor din mediul rural, iar ajutorul CJ Mureş este binevenit, susţine comandantul Valentin Pescari.
Valeriu Russu
Sursa: anunturi-gratuite-ro.com