Hossu: Salariile în sectorul bugetar vor creşte cu aproximativ 5% de la 1 ianuarie 2018
Salariile în sectorul bugetar vor creşte cu aproximativ 5% de la 1 ianuarie 2018, deşi a fost anunţată o majorare de 25% prin Legea salarizării unitare, a declarat preşedintele CNS Cartel Alfa, Bogdan Iulian Hossu, la finalul discuţiilor cu reprezentanţii Guvernului.
În ceea ce priveşte transferul contribuţiilor de la angajator la angajat, şeful Cartel Alfa a precizat că din totalul obligaţiilor vor fi transferate 20% din cele 22,7 procente.
De asemenea, Hossu a subliniat că salariul minim va include o creştere de 100 de lei faţă de fiscalitatea actuală, iar prin transferul de 20%, acesta ar trebui să fie în jur de 1.850 de lei la 1 ianuarie 2018.