80 la sută dintre sancțiunile polițiștilor mureșeni, aplicate pe nereguli de circulație rutieră
Astfel, sâmbătă au fost aplicate 243 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 80.000 lei, din care 200 sancţiuni pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice.
Cele mai multe nereguli s-au înregistrat la depășiri de viteză, a precizat purtătorul de cuvânt al IJP Mureș, Carmen Frandeș, care a și dat un exemplu în acest sens:
Poliţiştii au reţinut 26 de permise de conducere (4 pentru alcool, 4 pentru viteză, 2 pentru nerespectarea regulilor de trecerea la nivel cu calea ferată) şi au retras 4 certificate de înmatriculare. Astfel, la data de 9 iulie a.c., ora 16:52, un bărbat de 38 de ani din Sighișoara, a fost depistat conducând autoturismul pe DN13/E60, în localitatea Găiești, cu o viteza de 125 km/h. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional și i s-a suspendat dreptul de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.”
Tot sâmbătă, poliţiştii mureșeni au aplicat 33 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea ordinii şi liniştii publice și 5 sancțiuni la Legea pentru protejarea populației împotriva activităților de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite.
Valeriu Russu