În Harghita a plouat 90 de litri pe metrul pătrat în doar două ore și jumătate

Ieri, în bazinul Odorhei au fost emise, consecutiv, 3 coduri portocalii de precipitații abundente și un cod roșu pentru bazinul hidrografic al pârâului Brădești al Râului Homorodul Mare.

Codurile s-au confirmat, iar în cursul după amiezii și serii au fost inundate câteva zeci de gospodării din 3 localități.

Purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului – Județul Harghita, Adrian Pănescu:

La stația de măsurare din comuna Căpâlnița au fost măsurate, într-un interval de două ore și jumătate, aproape 90 de litri pe metrul pătrat, s-au produs scurgeri de ape de pe versanți și ieșirea din matcă a pârâului Homorodul Mic și a râului Homorodul Mare. În comuna Căpâlnița, apa a pătruns în 70 de curți și pivnițe ale locuitorilor și a afectat 6 km de drum comunal. Au fost inundate și terenuri agricole și fânețe. În orașul Vlăhița, au fost inundate 93 de subsoluri ale unor case de locuit, 153 de curți și 16 apartamente dintr-un bloc de locuințe. De asemenea, au fost afectate și câteva străzi. A mai fost afectată parțial și comuna Lueta.

Deși apele s-au retras, județul Harghita rămâne sub incidența codurilor meteorologice, a explicat Adrian Pănescu.

Pentru tot județul Harghita avem coduri portocalii în continuare. Apele s-au retras în albii, dar pericolul încă există. La fața locului și la această dată, serviciile voluntare, împreună cu echipe de intervenție ale Detașamentului de pompieri din Odorheiu Secuiesc intervin pentru evacuarea apei din pivnițele din care nu a fost evacuată în seara și noaptea trecută și monitorizează cursurile de apă pentru a asigura o situație fluentă în localități.

Ieri au fost emise alerte către populație prin sistemul Ro-Alert și prin intermediul postului național de televiziune.

Raluca Creț

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9730RON0.00199
  • usd 0.1173 1 0.0004

  • chf 5.0914 1 0.0236

  • aud 2.9924 1 -0.0028

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Copilării, cu Veronica Ilie - Ziua mondi...

Corina Muntean | Citeste articolul

Pasionați de muzică și limba engleză, pr...

Parteneri