În mai puțin de o săptămână se deschid ghișeele pentru plățile locale la Tg. Mureș

Reprezentanții Primăriei spun că în momentul de față se lucrează la baza de date privind taxele și impozitele pe care târgumureșenii le au de achitat pentru anul în curs.
Cel mai probabil, plățile se vor putea efectua din 10 ianuarie, iar cele mai multe taxe au rămas la nivelul din 2018.
Din estimările specialiștilor, peste 90% dintre târgumureșeni și-au achitat anul trecut obligațiile de plată, ceea ce este un procent foarte bun, susține șeful Direcției de Impozite și Taxe Locale, Szoverfi Vasile:

Încercăm să deschidem în data de 10 ianuarie. Acum se încarcă baza de date cu taxele și impozitele pentru anul 2019. Se lucrează la verificarea lor. Impozitele și taxele nu au fost mărite de Consiliul Local ci se aplică doar cota de inflație de 1,3%. Deci, multe taxe și impozite au rămas la același nivel ca în 2018. Estimativ, avem peste 90% rata de achitare pe anul trecut. Acum se lucrează la închiderea anului. E foarte bine. E un procent foarte bun.

La fel ca în anii trecuți, târgumureșenii vor putea achita dările locale fie direct la ghișeele Primăriei și la biroul din zona Diamant, fie on-line.
Cea mai simplă modalitate de plată este, însă, pe ghiseul.ro unde se pot vedea toate obligațiile de plată.
Pentru asta, contribuabilii trebuie să aibă un card bancar.
Revine directorul Direcției de Impozite și Taxe din cadrul Primăriei Municipiului Tîrgu-Mureș, Szoverfi Vasile:

Chiar recomand să se facă plata pe Ghiseul.ro fiind modalitatea cea mai ușoară și comodă de a efectua plățile. Încercăm să trimitem și deciziile de plată, urmează să vedem în perioada următoare care va fi volumul de lucru. În cazul persoanelor juridice vom trimite în mod sigur dar să vedem la persoanele fizice cum vor reuși să facem lucrul acesta. Oricum, sumele de plată se pot vizualiza pe Ghiseul.ro.

Primăria Tîrgu-Mureș menține și bonificația de 10% pentru persoanele care vor achita integral impozitul pentru anul în curs până la data de 31 martie.
Cele două scadențe de plată rămân la 31 martie și 30 septembrie.

Cristina Bulbescu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Vânt: 0 m/s

-2°C

Vânt: 3 m/s

3°C

Top 30 RTM

  • 1. ANA MUNTEANU – Unde te duci?,

  • 2. LADY GAGA ft. BRADLEY COOPER – Shallow,

  • 3. JONAS BLUE ft. LIAM PAYNE and LENNON – Polaroid,

  • 4. ANNE-MARIE ft.JAMES ARTHUR – Rewrite the stars,

  • 5. ANDREEA BALAN ft. EDWARD SANDA – Pe drum,

  • 6. PROCONSUL ft. UDDI – Visele care nu dorm,

  • 7. HORIA BRENCIU – Sunt cine vreau sa fiu,

  • 8. JP COOPER ft. MALI-KOA – All this love,

  • 9. ELENA – Un gram de suflet,

  • 10. NICK JONAS ft.ROBIN SCHULZ – Right now,

  • 11. KDDK ft.ARILENA ARA – Last train to Paris,

  • 12. MANUEL RIVA ft. ALEXANDRA STAN – Miami,

  • 13. IRINA RIMES – Nu stii tu sa fi barbat,

  • 14. LORA – Pleaca,

  • 15. NICO – Oare cine?,

  • 16. SORE – O sa te uit,

  • 17. ARIANA GRANDE – Breathin,

  • 18. BRIANA – Lost in Istambul,

  • 19. SHAKIRA – Nada,

  • 20. ANDREEA BOCELLI ft. MATTEO BOCELLI – Fall on me,

  • 21. THE CHAINSMOKERS ft.KELSEA BALLERINI – This feeling,

  • 22. TRUPA ZERO ft. EVELYN – Pentru totdeauna,

  • 23. LIDIA BUBLE – Tu,

  • 24. DAVID GUETTA ft. ANNE-MARIE – Don’t leave me alone,

  • 25. DODDY ft. LORA – Dor sa te ador,

  • 26. SMILEY ft. DORIAN – Aprinde scanteia,

  • 27. TAKE THAT – Out of our heads,

  • 28. VANOTEK – Love is gone,

  • 29. BAZZI ft.CABELLO – Beautiful,

  • 30. RITA ORA – Let you love me,

Sugereazã piesã
= 4.7794RON0.0007
  • usd 0.7424 1 -0.0006

  • chf 4.3785 1 0.0014

  • aud 2.9476 1 0.0074

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Blog PPI cu Radu Florea: C-așa o vrut Du...

Radu Florea | Citeste articolul

C-așa vrut Domnul E doliu național astăz...

Parteneri
}