În România, economia gri reprezintă aproape o treime din PIB – unul dintre cele mai ridicate niveluri din Uniunea Europeană
Asta relevă datele unui studiu realizat de Agenţia de Audit Financiar PricewaterhouseCoopers.
Potrivit specialiştilor, în economia gri evaziunea fiscală este făcută de cei care prestează servicii legale, dar nu eliberează chitanţă şi nu plătesc impozite către stat, cum ar fi profesorii care fac meditaţii sau angajatorii care trec pe cartea de muncă doar salariul minim pe economie.
Potrivit reprezentantului în România al companiei de audit, Bogdan Belciu, şi plăţile în numerar contribuie la creşterea economiei gri, iar soluţia o reprezintă plăţile electronice.
Studiul mai arată că în ţara noastră se fac de zece ori mai puţine plăţi electronice faţă de media europeană.
RRA
Sursa: www.incont.ro