In Sf. Gheorghe se deschide un muzeu al organizaţiilor de tineret.
Un muzeu al cercetaşilor şi al altor organizaţii de copii şi tineret va fi deschis în curând în municipiul Sfântu Gheorghe.
Iniţiativa aparţine prof. Gal Sandor, preşedintele filialei judeţene a Uniunii Cercetaşilor Maghiari din România, care lucrează la amenajarea acestui muzeu de aproape un an, împreună cu alţi voluntari – copii şi părinţi.
Muzeul, care va funcţiona într-o clădire din Cartierul Simeria pusă la dispoziţie de Primăria Sfântu Gheorghe, va fi inaugurat luna viitoare şi va reuni obiecte mai vechi şi mai noi legate de activitatea organizaţiilor de tineret – de la cele de cercetaşi din perioada cuprinsă între cele două războaie mondiale, până în ziua de azi.
Nu va fi dată uitării nici perioada comunistă, când existau şoimii patriei, pionierii şi organizaţiile UTC. Nu e vorba de nostalgie, ci despre o anumită istorie cu bune şi rele, pe care tinerii trebuie să o ştie, spune Gaal Sandor.
Prin urmare, în viitorul muzeu vor putea fi văzute uniforme, embleme, insigne, steaguri, cărţi, fotografii şi filme documentare despre epocile trecute.
Mara Deleanu
Sursa: prieteniicopiilor.ro