Indirect, România este serios avertizatã de OSCE cu privire la Legea partidelor politice.

Pãrerea îi aparţine copreşedintei Ligii Pro Europa, Smaranda Enache, potrivit cãreia prevederea referitoare la strângerea a 50.000 de semnãturi pentru constituirea unui partid politic încalcã dreptul cetãţenilor la libera asociere.
Legea partidelor politice a fost adoptatã de Parlament şi aşteaptã promulgarea din partea preşedintelui Ion Iliescu.
Adoptarea acestei legi ar însemna punerea României într-o situaţie defavorabilã. ªi asta pentru cã numai în Kazahstan mai existã o prevedere similarã pentru constituirea unui partid politic.
Întrucât OSCE s-a exprimat în legãturã cu aceastã ţarã, copreşedinta Ligii Pro Europa Smaranda Enache spune cã avertismentul priveşte şi România.
Reprezentanţii societãţii civile nu agreeazã Legea partidelor politice, adoptatã de Parlamentul României şi care aşteaptã promulgarea.
Cea mai criticatã prevedere este strângerea a 50.000 de semnãturi pentru constituirea unui partid politic, faţã de 10.000 câte erau necesare pânã acum.
Reprezentanţii Ligii Pro Europa spun cã prin aceastã prevedere se încalcã dreptul cetãţenilor la libera asociere. În acest fel, partidele şi-au votat propriul monopol în plan politic – este de pãrere copreşedinta Ligii Smaranda Enache – potrivit cãreia nu aceasta este formula cea mai bunã care sã evite apariţia unui numãr exagerat de partide.
Smaranda Enache spune cã pragul electoral de 5% pentru accederea în Parlament este suficient pentru o selecţie riguroasã a partidelor.
Numãrul de 50.000 de semnãturi pentru constituirea unui partid politic pare exagerat în raport cu alte ţãri europene. În Finlanda sunt necesare 5.000 de semnãturi, la fel ca şi în Republica Moldova, în vreme ce în Austria sau Danemarca este suficientã o singurã semnãturã pentru înregistrarea unui partid.
Reprezentanţii societãţii civile spun cã vor reacţiona în cazul în care legea partidelor va fi promulgatã. De aceea ei îşi vor constitui un partid politic şi în cazul în care nu vor intra în legalitate se vor adresa Consiliului Europei.
Ada Mureşan

  • Tag-uri:
  • Nu au fost alocate tag-uri.

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9762RON0.00040
  • usd 0.1180 1 0.00059

  • chf 5.1198 1 -0.0049

  • aud 3.0092 1 0.00239

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Două trenuri vor fi anulate la Tg. Mureș...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Din week-endul următor, un tren și o per...

O nouă acțiune „Împreună curățăm” a Radi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând din anul 2017, Radio România Tg...

Trei cabinete medicale noi și o ambulanț...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este rezultatul unui proiect din fonduri...

„Fără bariere – TOT adevărul despre drog...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egal...

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

Guvernul a reglementat plata gărzilor pe...

Stan Lucian | Citeste articolul

Guvernul a reglementat plata gărzilor pe...

Parteneri