Înghesuială la serviciile de pașapoarte, înmatriculare permise și evidența persoanei din Tg. Mureș

Cozile care s-au format în ultimele zile s-au suprapus tocmai cu perioada de caniculă.
E cald afară, dar e înăbușitor și în incinta clădirii de pe strada Călărașilor din Tg. Mureș, care are puține aparate de aer condiționat.
Cei care vor să-și preschimbe pașapoartele, permisele de conducere sau buletinele de identitate suportă cu greu temperaturile din sălile de așteptare:

Subprefectul de Mureș, Nagy Zsigmond, a anunțat că instituția a solicitat ajutor financiar de la Guvern, pentru a se instala mai multe aparate de climatizare în clădire:

Aceste temperaturi execesive afectează și activitatea acelor servicii. Deci clădirea este construită în 1991, nu a fost proiectată pentru a face față unor astfel de solicitări. Noi am pus aer condiționat acolo unde a existat posibilitatea tehnică. O problemă este că se lasă și acuma pe timp de căldură, ușile deschise, și nu face față aparatura.”

Adjunctul șefului Serviciului de înmatriculări Mureș, comisarul Simion Cămărășan, recunoaște că e aglomerație mare la ghișee, iar condițiile nu sunt dintre cele mai bune:

După ghișee, pe partea de permise de conducere nu avem niciun aparat de aer condiționat, doar două ventilatoare, iar în sală este un singur aparat de aer condiționat funcțional – ceva în genul unei saune! Pe partea de preschimbări permise de conducere și examinări, sunt în jur de 100-110 persoane pentru programpri examene și sala teoretică, iar pe partea de preschimbări avem în jur de 130-150 de persoane. Se pare că acum fluxul este puțin mai mare, datorită faptului că este perioada de vacanțe, se întorc foarte mulți cetățeni plecați înafara țării.”

Începând din data de 15 iunie, pentru a preîntâmpina formarea de cozi, Serviciul Pașapoarte Mureș a introdus programările online.
Șefa serviciului, Daniela Nicușan, spune că cel mai mare timp de așteptare este la ghișeul cu bonuri de ordine:

Coada există la un singur ghișeu, pentru cetățeni care nu au acces la internet, care nu vin în timp util, vor de pe o zi pe alta eliberarea unui pașaport sau vor să meargă în concedii și găsesc bilete în ultimul moment. S-au preluat cu 4000 de cereri mai mult, față de primul semestru al anului 2016. Se suprapun anul acesta 5 loturi de pașapoarte care expiră. Este întâi lotul 2009, lotul din 2006 și 2007 la care se elibera pașaportul pe 10 ani și loturile din 2009 începând cu perioade de 5 ani, plus minorii unde este doar de 3 ani. A crescut foarte mult numărul solicitărilor la pașapoartele temporare, pentru că a scăzut taxa de pașaport de la 219 la 96 de lei.”

Serviciul Pașapoarte Mureș anunță că își va desfășura activitatea și în zilele de 14 și 15 august, în intervalul orar 8.30-16.30.

Valeriu Russu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

GRAFFITI, cu Diana Gherendi cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON9.99999
  • usd 0.1172 1 -0.0005

  • chf 5.1404 1 0.01129

  • aud 2.9982 1 -0.0061

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Două trenuri vor fi anulate la Tg. Mureș...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Din week-endul următor, un tren și o per...

O nouă acțiune „Împreună curățăm” a Radi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând din anul 2017, Radio România Tg...

Trei cabinete medicale noi și o ambulanț...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este rezultatul unui proiect din fonduri...

„Fără bariere – TOT adevărul despre drog...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egal...

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

Circa 500 de voluntari au adunat 10 tone...

Stan Lucian | Citeste articolul

Sute de iubitori de natură și-au unit fo...

Parteneri