Instituțiile de cultură din Mureș își reiau treptat activitatea

Astăzi, 18 Mai, de Ziua Internaţională a Muzeelor şi-a deschis porţile Muzeul de Etnografie şi Artă Populară.

Potrivit unui comunicat de presă al CJ Mureș, toate spaţiile muzeale au fost igienizate, iar vizitatorii vor trebui să respecte normele generale de protecţie impuse în cadrul stării de alertă (păstrarea distanţării sociale şi masca de protecţie).

Biblioteca Judeţeană Mureş va fi deschisă pentru cititori începând cu data de 25 mai. Pe lângă măsurile generale de prevenire, în cazul Bibliotecii vor fi luate câteva măsuri specifice, precum: accesul raft nu va fi permis deocamdată, bibliotecarul va aduce cartea solicitată cititorului; după returnarea cărţilor, acestea vor fi carantinate 4-5 zile.

Pentru moment, nu se va permite studiul individual la nicio sală de lectură. În cursul acestei săptămâni se va decide şi programul de funcţionare, acesta urmând a fi comunicat de către reprezentanţii Bibliotecii.
Instituţiile de spectacole, Filarmonica de Stat din Târgu Mureş, Ansamblul Artistic Mureşul, Teatrul Ariel, nu îşi vor relua deocamdată activitatea, organizarea de evenimente cu public fiind, în continuare interzisă.

Sorin Șchiopu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu Andrei Romanică

Mai mult noros

Vânt: 0 m/s

Mai mult noros 14°C

Vânt: 3 m/s

16°C

Top 30 RTM

  • 1. RITA ORA – New look,

  • 2. TRUPA ZERO – In bratele tale,

  • 3. PET SHOP BOYS – Dreamland,

  • 4. SPEAK – M-ai lasat sa te las,

  • 5. ONE REPUBLIC – Wanted,

  • 6. TAYLOR SWIFT – Cornelia Street,

  • 7. ALEXIA ft. DJ PROJECT – Cronic,

  • 8. FLORIAN RUS ft. MIRA – Strazile din Bucuresti,

  • 9. AMI – Tramvai,

  • 10. ALINA EREMIA – Printre cuvinte,

  • 11. SHAWN MENDES ft. CAMILA CABELL – Señorita,

  • 12. LOUIS TOMLINSON – Kill my mind,

  • 13. IRINA RIMES – In palme,

  • 14. NICOLETA NUCA – Tot mai rar,

  • 15. VUNK – Deja vu,

  • 16. LADY ANTEBELLUM – Ocean,

  • 17. JO COOPER ft. ASTRID – Sing it with me,

  • 18. DELIA – Sa-mi canti,

  • 19. INNA – Bebe,

  • 20. MAROON 5 – Memories,

  • 21. WHAT’S UP ft. ANDRA – Tine-te bine,

  • 22. MIKA – Dear jealousy,

  • 23. KYGO ft. WHITNEY HOUSTON – Higher love,

  • 24. PINK – Walk me home,

  • 25. MORANDI – Professional liar,

  • 26. DJ PROJECT ft. ANDIA – Retrograd,

  • 27. ROXEN – Ce-ti canta dragostea,

  • 28. 3 SUD EST – Prietenia,

  • 29. DUA LIPA – Physical,

  • 30. THOMAS RHET – Remember you young,

Sugereazã piesã
= 4.8426RON0.0005
  • usd 0.6376 1 -0.009

  • chf 4.5273 1 -0.0095

  • aud 2.8967 1 -0.0133

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Blog PPI cu Radu Florea: C-așa o vrut Du...

Radu Florea | Citeste articolul

C-așa vrut Domnul E doliu național astăz...

Parteneri
}