Investiții la Aeroportul Tîrgu-Mureș

Consiliul Județean Mureș a aprobat ieri aproape 4 milioane de lei pentru mai multe investiții, care se adaugă celor 53 milioane de lei, finanțare pentru reabilitarea pistei.
Este vorba de sistemul de procesare și control pasageri, extindere copertină la terminalul de sosiri internaționale, cazane termice, echipamente de deszăpezire, de degivrare și de supravegherea gardului perimetral.
Se vor moderniza și platformele de parcare aeronave, echipamentele de handling, terminalul de plecări, precum și un centru de criză, care implică sisteme PC, hărţi caroiate, legături telefonice și staţii emisie-recepţie.
Directorul Aeroportului, Peti Andras, a explicat că, funcție de complexitatea lucrărilor, acestea pot dura cel puțin un an:

Începe demararea lucrărilor, în sensul în care și Ministerul de Finanțe și-a nominalizat reprezentantul în Consiliul de Administrație. S-au aprobat 3,9 milioane pentru modernizarea aerogării sau a terminalului de pasageri și alte lucrări. La aceste investiții depinde de procedurile de licitație, iar la lucrări de construcții, legislația impune mai multe etape, fiecare cu procedura de licitație separate, deci acolo mai repede de un an de zile nu se va putea realiza.”

Vă reamintim că pe data de 19 septembrie s-a semnat contractul pentru reabilitarea pistei Aeroportului Tîrgu Mureş, o lucrare în valoare de peste 53 milioane de lei, prevăzută a se finaliza în jurul datei de 9 ianuarie 2018.

Valeriu Russu

 

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC – MUZICĂ DE POVESTE cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9762RON0.00040
  • usd 0.1180 1 0.00059

  • chf 5.1198 1 -0.0049

  • aud 3.0092 1 0.00239

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

BREAK FREE, un proiect pentru prevenirea...

Stan Lucian | Citeste articolul

Astăzi, în municipiul Gheorgheni, a avut...

Parteneri