Investiții majore pe Niraj împotriva inundațiilor

15 milioane de euro au fost investiți, doar în acest an, în amenajări la Bazinul Hidrografic Niraj din județul Mureș.
85% din sumă provine din Fondul european de mediu, restul de la Guvernul României.
Aceasta este a treia etapă dintr-un proiect mai amplu, care a început acum 30 de ani, celelalte două finanțări, comparabile cu aceasta din urmă, fiind tot din surse externe.
Peste 23.000 de locuitori și 65.000 de hectare de teren agricol sunt apărate astfel de inundații, riscul fiind acum de doar 1%, adică o dată la 100 de ani.
Directorul tehnic al Administrației Bazinale de Apă Mureș, David Csaba:

Regularizarea Nirajului a început în ’88. A avut trei etape. Prima etapă a fost construirea Barajului de la Valea, a doua etapă a fost de la Gheorghe Doja până la confluența Nirajului cu Râul Mureș. Practic, a rămas chiar zona de mijloc neacoperită din punct de vedere al apărării împotriva inundațiilor. Eu sunt foarte fericit și mulțumit pentru că s-a reușit ca lucrarea să se termine integral. Acum, la ora actuală, localitățile sunt apărate la probabilitatea apariției unei inundații de 1%, adică o dată la 100 de ani.”

Amenajările s-au făcut pe întreaga lungime a râului Niraj, adică aproape 80 de km, între Miercurea Nirajului și Ungheni.
La această dată, în județul Mureș, risc crescut de inundații mai există doar pe pâraiele foarte mici, spune directorul tehnic al ABA Mureș, David Csaba:

Tîrgu-Mureșul este 1% proiectat (risc de inundații), și este verificat la 0,1%. Deci, și înainte de 1989, municipiile și orașele importante, cu zonă industrială dezvoltată, aveau alt regim. Acum, eu vă spun că acolo unde avem lucrări de apărare nu avem nici un risc. Unde sunt pâraie foarte mici, în continuare acele fenomene de scurgere de pe dealuri și torenți, aia există. Și, din păcate, nici nu le poți apăra.”

Prin aprobarea, în 2010, a Strategiei Naționale de Apărare Împotriva Inundațiilor, România a acceptat provocarea de a scădea de la 5 la 1% riscul de inundații, inclusiv în zonele rurale.
A fost nevoie însă de mulți bani, peste 17 miliarde de euro, majoritatea fonduri externe.

Cristina Bulbescu

Foto: RTM

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

DE 10 X ROMÂNIA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9730RON0.00199
  • usd 0.1173 1 0.0004

  • chf 5.0914 1 0.0236

  • aud 2.9924 1 -0.0028

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Ministrul Educaţiei spune că drepturile ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Legislația se va modifica, astfel încât ...

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Copilării, cu Veronica Ilie - Ziua mondi...

Corina Muntean | Citeste articolul

Pasionați de muzică și limba engleză, pr...

Parteneri