ISU Mureș, pe primele locuri în țară la voluntariat

”Salvatori din pasiune” este programul pe care Inspectoratele județene le desfășoară pentru al treilea an consecutiv, având ca scop implicarea civică și responsabilizarea socială a tinerilor în cazul situațiilor de urgență.
În ultimii doi ani, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Horea” Mureș a format peste 50 de voluntari, majoritatea elevi, dintre care trei sferturi sunt activi.
Județul Mureș se situează, astfel, între primele 5 județe la acest capitol, majoritatea inspectoratelor reușind să formeze mai puțin de 10 voluntari.
Un atu este și faptul că la Tîrgu-Mureș există un centru național de pregătire, spune șeful Serviciului de Pregătire pentru Intervenție din cadrul ISU ”Horea” Mureș, col. Iulian Zidărescu:

În momentul de față avem 55 de voluntari în cadrul Inspectoratului. Ei desfășoară mai multe cursuri de pregătire fiind ulterior pregătiți pe autospecialele de intervenție de acordare a primului ajutor în cadrul SMURD i cei care capătă experiență mai mare, ajung să încadreze chiar și autospecialele de stingere (a incendiilor). De asemenea, ei sunt folosiți la diferite activități pe care le desfășoară Inspectoratul, la campanii de pregătire și informare preventivă a populației și participă la exerciții sau aplicații tactice.”

La Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Oltul” din Harghita se desfășoară, în perioada 12-23 februarie, a treia campanie de recrutare pentru programul de voluntariat ”Salvator din pasiune”.
Deși au fost mai mulți înscriși în campaniile anterioare, nici un harghitean nu a devenit încă voluntar ISU.
La Tîrgu-Mureș, campania de recrutare este programată în primăvară și re deja există liste de așteptare, spune colonelul Iulian Zidărescu:

Această activitate de voluntariat este benevolă și neremunerată și are ca avantaj o capitalizare de informații și experiență. Sunt multe persoane care bat la porțile instituției și sunt înscrise pe o listă de așteptare, în sensul de a demara o nouă campanie, seria a treia de pregătire a voluntarilor din pasiune. Cât de curând va demara campanie, probabil în luna aprilie sau mai.”

Cei care doresc să devină voluntari în cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 16 și 65 de ani, să fie apți din punct de vedere medical, fără antecedente penale și să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar ISU.

Cristina Bulbescu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON9.99999
  • usd 0.1172 1 -0.0005

  • chf 5.1404 1 0.01129

  • aud 2.9982 1 -0.0061

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Două trenuri vor fi anulate la Tg. Mureș...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Din week-endul următor, un tren și o per...

O nouă acțiune „Împreună curățăm” a Radi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând din anul 2017, Radio România Tg...

Trei cabinete medicale noi și o ambulanț...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este rezultatul unui proiect din fonduri...

„Fără bariere – TOT adevărul despre drog...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egal...

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

Înscrierea la Concursul Naţional de Titu...

Stan Lucian | Citeste articolul

Luna viitoare va avea loc înscrierea la ...

Parteneri