ISU „Țara Bârsei” Braşov sărbătoreşte Ziua Protecţiei Civile

Mâine, de la ora 11.00, brașovenii sunt invitați în Piața Sfatului, dar și la sediul ISU Brașov, unde pompierii îi vor aștepta cu concursuri și multe surprize.
ISU Brașov organizează mâine, de la ora 10.30, la sediul instituției de pe str. Mihai Viteazu, o expoziţie de tehnică şi aparatură de intervenţie în cazul producerii unor situaţii de urgenţă dar şi un concurs de desene pentru copii cu teme de protecţie civilă, urmată de prezentarea expoziţiei ,,Repere din istoria pompierilor braşoveni“, unde vizitatorii vor putea admira echipamentele şi mijloacele folosite de pompieri, începând cu cele mai vechi timpuri și până în zilele noastre.
La ora 11, „Ziua Protecţiei Civile” va ajunge și în Piața Sfatului unde va fi amenajat un punct de informare, unde brașovenii vor afla principalele reguli care trebuie respectate în cazul producerii unor situaţii de urgenţă.
Și tot începând cu ora 11.00, pompierii de la toate subunităţile ISU din Brașov vor organiza Ziua porţilor deschise, iar brașovenii vor asista la prezentarea tehnicii de luptă dar şi la exerciţii demostrative.
Vă aducem aminte că pe 28 februarie se vor împlini 80 de ani de la înfiinţarea Protecţei Civile în România, prin semnarea Înaltului Decret Regal nr. 468 din 28 februarie 1930 de către Regele Carol al II-lea, care aproba „Regulamentul apărării pasive contra atacurilor aeriene“, informează monitorulexpres.ro.

Vali Blajovan

Foto: adevarul.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9737RON0.0023
  • usd 0.1178 1 -0.0005

  • chf 5.1094 1 0.00030

  • aud 3.0251 1 -0.0099

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

Bucuria de a fi | Momentele de stop

Rotar Mirela | Citeste articolul

Zilele trec tot mai rapid, la fel lunile...

Parteneri