Jandarmii montani harghiteni au salvat, astăzi, un băieţel de 11 ani care a căzut pe o pârtie din staţiunea Harghita Băi şi s-a rănit grav, suferind leziuni de coloană vertebrală
Potrivit Biroului de Presă al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Harghita, băiatul a fost observat la timp de administratorul pârtiei Miklos, unde s-a produs accidentul, care a chemat echipajul de jandarmi montani din staţiune.
Oamenii legii au reuşit să-l transporte cu un vehicul special, aproximativ un kilometru şi jumătate până la echipajul SMURD, care a fost alertat imediat. Băiatul a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc şi a fost internat la Secţia de Ortopedie, unde s-a stabilit că are două fracturi vertebrale, dar se va recupera.
Ioana Dima
Sursa: www.nasul.tv