Jurista Augusta-Cristina Urzică a fost învestită, astăzi, în funcţia de prefect al Harghitei, fiind prima femeie din judeţ care ocupă această demnitate.
În cadrul ceremoniei, la care a luat parte ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, Mircea Duşa, a fost învestit în funcţie şi noul subprefect al judeţului, Condrat Octavian, fostul şef al Serviciului Juridic al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.
Noul prefect al Harghitei îl înlocuieşte pe Ladanyi Laszlo-Zsolt, care va ocupa funcţia de inspector guvernamental, iar Condrat Octavian îi ia locul fostului subprefect Rodica Biro. Ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, Mircea Duşa, le-a le-a atras atenţia celor doi demnitari că urmează o perioadă grea, în care trebuie organizate alegerile locale şi trebuie să vegheze la respectarea în judeţ a Constituţiei şi a legilor ţării.
Noul prefect al Harghitei, Augusta-Cristina Urzică, a declarat, după rostirea jurământului, că va aplica fără discriminare prevederile Constituţiei României, va menţine un dialog permanent cu toţi cetăţenii şi şi-a exprimat speranţa că va avea o bună colaborare cu Consiliul Judeţean, primăriile şi serviciile deconcentrate.
Ioana Dima
Sursa: RTM