La Râșnov se desfășoară o etapă din Grand Prix-ul de vară, la sărituri cu schiurile, masculin

Baza olimpică de sărituri cu schiurile, de pe Valea Cărbunării – Râşnov, va găzdui în perioada 21-23 septembrie, o întrecere de top mondial la masculin, după ce aceeaşi locaţie i-a obişnuit pe iubitorii acestui sport cu întreceri din Cupa Mondială, la feminin. Dacă fetele au concurat iarna, pe zăpadă, este acum rândul, pentru prima dată în România, ca spectatorii să asiste la întrecerile băieţilor, care vor concura cu prilejul unui Grand Prix de vară! Întrecerile vor fi precedate între 14-16 septembrie, tot la Râşnov de Carpat Cup şi două competiţii FIS Cup.
La Grand Prix-ul de la Râşnov, care se va disputa pe trambulina cu punctul de construcţie K 90, şi-au anunţat prezenţa sportivi de talie mondială, din lumea săritorilor cu schiurile. Este vorba despre campionul olimpic en-titre, poloneazul Kamil Stoch, dar şi de Dawid Kubacki, Maciej Kot, Stefan Hula, Piotr Zyla (toţi Polonia), Manuel Fettner, Stefan Kofler (Austria), Roman Koudelka, Lukas Hlava (Cehia), Ryoyu, Junshiro Kobayashi, Taku Takeuchi (Japonia), Evgeniy Klimov, Denis Kornilov, Dmitriy Vasiliev (Rusia), Domen Prevc şi Anze Lanisek (Slovenia), cu toţii sportivi de calibru mondial. În clasamentul general al Grand Prix-ului de vară FIS, pe prima poziţie este rusul Evgeniy Klimov, cu 365 p, urmat de polonezii Kamil Stoch, 300 p, şi Piotr Zyla, 230 p.
„Am cerut această întrecere şi am primit-o cu greu. Vor fi la Râşnov cei mai buni sportivi din lume, sper că oamenii vor veni, pentru că vor avea ce vedea. Sper că, la fel ca în cazul Cupei Mondiale la fete, şi acest Grand Prix să devină o tradiţie la Râşnov. Dacă ne uităm pe lista competitorilor, putem garanta că vom avea concursuri de cel mai înalt nivel”, a declarat Puiu Gaspar, secretarul general al Federaţiei Române de Schi Biatlon.

Dorin Dușa

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

DE 10 X ROMÂNIA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9730RON0.00199
  • usd 0.1173 1 0.0004

  • chf 5.0914 1 0.0236

  • aud 2.9924 1 -0.0028

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Ministrul Educaţiei spune că drepturile ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Legislația se va modifica, astfel încât ...

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Copilării, cu Veronica Ilie - Ziua mondi...

Corina Muntean | Citeste articolul

Pasionați de muzică și limba engleză, pr...

Parteneri