La Râşnov se vor desfăşura în weekend două etape din ,,Cupa Continentală” la sărituri cu schiurile

Sfârşitul săptămânii aduce la Râşnov, pe baza sportivă de pe Valea Cărbunării, în premieră pentru România, două etape de Cupă Continentală la sărituri cu schiurile – masculin. Evenimentul, care se desfăşoară în 23 şi 24 septembrie, va reprezenta un test foarte important pentru ţara noastră, care, în urma acestei competiţii, ar putea primi organizarea unui Grand Prix masculin pentru anul 2018.

Puiu Gaspar, secretar general al Federaţiei Române de Schi Biatlon:

Este un eveniment extrem de important pentru baza de pe Valea Cărbunării, pentru oraşul Râşnov şi pentru sporturile de iarnă din România. Sperăm ca nivelul la care vom organiza competiţia ne va ajuta să obţinem un grand prix masculin pentru vara anului viitor. În altă ordine de idei, importanţa etapelor de Cupă Continentală o constituie şi faptul că de aici de poţi califica pentru Cupa Mondială, iar primii şase sportivi, în funcţie şi de alţi parametri, au şansa să ajungă chiar la Olimpiadă.”

Cele două etape de Cupă Continentală sunt precedate, în aceste zile, de o tabără internaţională, la care vor fi prezenţi sportive din 12 ţări şi de alte două competiţii, ,,Carpat Cup” (masculin şi feminin) şi ,,FIS Cup” (masculin şi feminin).

Programul întrecerilor din Cupa Continentală:

Sâmbătă 23 septembrie – Continental Cup (masculin)
– ora 14:30 (trambulina HS 100 m) – sărituri de probă (două runde)
– ora 16:30 (trambulina HS 100 m) – Manșa I + Manșa a II-a

Duminică 24 septembrie – Continental Cup (masculin)
– ora 10 (trambulina HS 100 m) – săritura de probă
– ora 11 (trambulina HS 100 m) – Manșa I + Manșa a II-a

La Carpat Cup, Cupa FIS şi Cupa Continentală, de la Râşnov,vor fi prezenţi săritori cu schiurile din SUA, Japonia, Austria, Canada, Ucraina, Slovenia, Slovacia, Cehia, Kazahstan, Turcia, Letonia, Estonia, Bulgaria, Georgia, Ungaria, România. Țara noastră va fi reprezentată de Dana Haralambie, Carina Militaru, Daria Chindriș, Diana Trâmbițaș, Eduard Torok, Florin Feroiu, Iulian Pîtea, Daniel Cacina, Radu Păcurar, Mihnea Spulber, Farkas Hunor, Andrei Feldoreanu, Sorin Mitrofan, Benedek Lorand, Mario Butnaru, Mircea Jipescu, Radu Ardelean, Denis Butaru, Alexandru Ruceanu și Alexandru Folea.

Dorin Duşa

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

DE 10 X ROMÂNIA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00090
  • usd 0.1177 1 -0.0005

  • chf 5.1291 1 -0.0009

  • aud 3.0043 1 0.00140

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

O nouă acțiune „Împreună curățăm” a Radi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând din anul 2017, Radio România Tg...

Trei cabinete medicale noi și o ambulanț...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este rezultatul unui proiect din fonduri...

„Fără bariere – TOT adevărul despre drog...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egal...

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

Copilării, cu Veronica Ilie – Ziua mondi...

Corina Muntean | Citeste articolul

Mult le place grădinița, cu „ferestrele ...

Parteneri