La Braşov a avut loc, astăzi, seminarul cu tema ,,Experienţe în valorificarea patrimoniului cultural şi prezentarea programului Leader”

Seminarul a fost organizat de Fundaţia Mihai Eminescu Trust, înfiinţată în România în anul 2000 sub patronajul Alteţei Sale Regale Prinţul de Wales, în parteneriat cu Grupul de Acţiune Locală Asociaţia Transilvană Braşov Nord.

Organizatorii şi invitaţii au împărtăşit din experienţa acumulată în cadrul proiectelor desfăşurate, pentru a dezvolta o cât mai bună colaborare între instituţiile şi organizaţiile braşovene. În prima parte a seminarului au fost mai multe prezentări privind bunele practici şi proiectele locale de succes, iar în a doua parte s-au purtat discuţii în vederea identificării oportunităţilor de dezvoltare a regiunii.

Vicepreşedintele Fundaţiei Mihai Eminescu Trust, Caroline Fernolend a spus că misiunea fundaţiei este aceea de a proteja şi valorifica patrimoniul cultural şi natural al Transilvaniei şi de a sprijini revitalizarea economică şi socială a satelor, dând ca exemplu satul Viscri, unde deşi trăieşte o mare comunitate de romi, reprezentând peste 80% din populaţie, totul merge de la sine. Numai anul trecut peste 12.000 de turişti din 23 de ţări au vizitat satul Viscri.

În cei 12 ani de activitate, Fundaţia Mihai Eminescu Trust a derulat 1.041 de proiecte de valorificare a patrimoniului şi dezvoltării rurale.

Nicoleta Ghişa

Sursa: radiomures.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON-0.0001
  • usd 0.1179 1 -9.9999

  • chf 5.0938 1 -0.026

  • aud 3.0265 1 0.0173

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Break Free, proiect dedicat prevenirii c...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Acesta a fost inițiat de Rotary Club Ghe...

Parteneri