La Braşov s-au terminat negocierile pentru viitorul Executiv al Primăriei
Preşedintele organizaţiei municipale a PSD Braşov, Mihai Ghirdă a precizat că s-a încheiat protocolul potrivit căruia un post de viceprimar va reveni PSD, unde nominalizat este actualul purtător de cuvânt şi vicepreşedinte al filialei, Răzvan Popa, iar celălalt post va fi al alianţei PNL-PC, care l-a propus pe liberalul Adrian Atomei. Totodată, conform unei înţelegeri pentru o cât mai bună colaborare între partide în cadrul viitorului Consiliu Local, funcţia de city manager îi va reveni lui Ovidiu Fodor, preşedintele organizaţiei municipale a PP-DD Braşov. Partidele semnatare au o majoritate simplă în Consiliul Local, dar există speranţe ca în zilele următoare să se finalizeze negocierile şi cu alte formaţiuni, precum Forumul German şi UDMR, pentru a avea o majoritate confortabilă.
Ghirdă a mai declarat că de data aceasta, partidul din care face parte îşi va putea pune în practică promisiunile făcute în campanie, fiind vorba, în primul rând, de o mai mare transparenţă în ceea ce priveşte cheltuirea fondurilor publice.
Adrian Munteanu