Legislaţia privind persoanele cu dizabilităţi e haotică

Aşa arată reţeaua naţională Dizabnet.

Formată din 97 de membri, asociaţii şi fundaţii din toate regiunile ţării, reţeaua atrage atenţia Ministerului Muncii că există un set de reglementări ce desconsideră persoanele cu dizabilităţi din România.

Potrivit celor de la Dizabnet, nu e normal să fie puse în aceeaşi lege persoanele vârstnice, cu cele cu handicap, existând şi probleme de acreditare a furnizorilor de servicii în domeniu.

Andreia Moraru a explicat că se află în dezbatere publică un ordin care  nu este conform legislaţiei europene, iar reprezentantul Dizabnet va încerca să convingă Ministerul Muncii să retragă proiectul.

Acest ordin privind aprobarea standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor adulte nu este coerent, susţine  Andreia Moraru:

Reprezentanţii Dizabnet precizeaza că propunerea de noi standarde de calitate pentru servicii sociale trebuie făcută cu respectarea drepturilor omului.

Mai mult, arata acestia, există furnizori care primesc bani publici pentru servicii sociale care nu respectă cerințele strandardelor de calitate.

Astfel de cazuri apar periodic în presă, iar autoritățile publice locale și centrale par a fi incapabile să țină sub control acest fenomen, mentioneaza reprezentantii Dizabnet.

Vali Russu  

 

 

Sursa: www.expresul.com

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON-0.0001
  • usd 0.1179 1 -9.9999

  • chf 5.0938 1 -0.026

  • aud 3.0265 1 0.0173

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

12 persoane reținute în urma unor ilegal...

Stan Lucian | Citeste articolul

Astăzi, polițiștii din Mureș au efectuat...

Parteneri