Liceenii, studenți la UMF Tîrgu Mureș pentru o săptămână

Absolvenții claselor a XI-a pot participa, în perioada 23-30 iulie, la „Universitatea de Vară pentru Elevi”.
Programul este implementat de Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș, împreună cu Liga Studenților din Tîrgu Mureș.
Elevii vor putea să vadă cum decurge o săptămână din viața unui student la UMF Tîrgu Mureș. Aceștia vor fi cazați în cămine studențești, vor participa la cursuri și lucrări practice specifice facultății la care aplică și vor avea parte și de activități extrașcolare.
Participanții au la dispoziție 150 de locuri gratuite, iar înscrierile au început astăzi, 19 iunie, și se încheie la data de 1 iulie.
Selecția participanților va avea loc în data de 2 iulie, zi în care vor fi afișate și rezultatele selecției.
Confirmarea participării se va face în perioada 3-5 iulie, iar în data de 6 iulie se vor redistribui locurile rămase neocupate, în ordinea clasificării, după care va fi afișată lista redistribuirii.
În perioada 7-9 iulie, participanții declarați admiși în urma redistriburii locurilor își vor confirma participarea.
Lista finală a participanților se va afișa în data de 9 iulie.
Elevii vor sosi la UMF Tîrgu Mureș în data de 23 iulie.

Corina Fontu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu GABRIELA PÎNCĂ

Cer acoperit

Vânt: 3 m/s

Cer acoperit 15°C

Vânt: 2 m/s

19°C

Top 30 RTM

  • 1. ED SHEERAN – Shape of you,

  • 2. ALAN WALKER – Alone,

  • 3. LADY GAGA – Million Reasons,

  • 4. JO – Cu un picior in rai,

  • 5. THE CHAINSMOKERS ft. COLDPLAY – Something just like this,

  • 6. LP – Tightrope,

  • 7. SIA – The greatest,

  • 8. SEAN PAUL ft. DUA LIPA – No lie,

  • 9. LOREDANA – Ziua de azi,

  • 10. BRUNO MARS – That’s what i like,

  • 11. BEBE REXHA – I Got You,

  • 12. CHARLIE PUTH ft. SELENA GOMEZ – We Don’t Talk Anymore,

  • 13. ADELE – Water Under The Bridge,

  • 14. CARLA’S DREAMS – Antiexemplu,

  • 15. RAG’N’BONE MAN – Human,

  • 16. SHAKIRA ft. CARLOS VIVES – La Bicicleta,

  • 17. MAROON 5 ft. KENDRICK LAMAR – Don’t Wanna Know,

  • 18. GUESS WHO ft. TUDOR CHIRILA – Prea curand,

  • 19. JONAS BLUE ft. JP COOPER – Perfect Strangers,

  • 20. DEEPCENTRAL – Dependent,

  • 21. JUSTIN TIMBERLAKE – Can’t Stop The Feeling,

  • 22. CLEAN BANDIT ft. SEAN PAUL & ANNE-MARIE – Rockabye,

  • 23. NICOLETA NUCA – Cand pleci,

  • 24. DELIA – Cine m-a facut om mare,

  • 25. VUNK – Camera ei,

  • 26. 3rei SUD EST – Cine esti,

  • 27. LOREDANA ft. DEEPCENTRAL – Unde esti,

  • 28. VANOTEK – Take the highway,

  • 29. CALVIN HARRIS ft. RIHANNA – This is what you came for,

  • 30. KATY PERRY ft. SKIP MARLEY – Chained To The Rhythm,

Sugereazã piesã
= 4.6332RON0.00050
  • usd 1.0209 1 -0.0039

  • chf 3.9642 1 -0.0115

  • aud 3.0007 1 0.0204

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Blog PPI cu Radu Florea: C-așa o vrut Du...

Radu Florea | Citeste articolul

C-așa vrut Domnul E doliu național astăz...

Parteneri
}