Liceul cu Program Sportiv Brașov a început noul an școlar într-o nouă locație

Acesta s-a mutat în clădirea în care a funcţionat fostul Grup Şcolar de Alimentaţie Publică, spațiu care a trecut printr-un amplu proces de reabilitare, la care s-a adăugat reabilitarea sălii de sport şi cea a spaţiilor exterioare.
La festivitatea de inaugurare a noului spațiu și de deschidere a noului an școlar, au fost prezente oficialități locale dar și nume importante ale sportului românesc : Paula Ivan, campioană olimpică la Seul, Rareş Dumitrescu, sau Steluța Luca, vicepreședinte al Federației Române de Handbal. La festivitatea de deschidere de la acest liceu, care are elevi de la clasa pregătitoare până la clasa a XII-a, primarul George Scripcaru ne-a declarat:

Este o clădire care a fost refăcută în totalitate, încă vor mai urma alte dotări și alte modernizări și alte componente logistice, care vor fi luate în calcul aici, în această zonă, în asa fel încât în următoarea perioadă să complectăm lucrurile care mai sunt necesare pentru asemenea funcționare la un liceu cu program sportiv.”

La rândul său, campioana olimpică din 1988, Paula Ivan, care este și ambasadorul ediției 2018 a Crosului 15 Noiembrie, a spus:

Și eu m-am făcut remarcată tot dintr-un liceu cu program sportiv, pentru că a ieși campion olimpic înseamnă să muncești foarte mult, iar în liceul cu program sportiv chiar se face acest lucru. E o locație totuși nouă, totul e nou, curat și cu perspective mari în a se asigura o bază sportivă pentru viitorii noștri campioni.”

La fnalul festivităţiilor de la Liceul Sportiv, primarul i-a ajutat pe cei mai mici să descopere ce le-a pregătit Municipalitatea în primul ghiozdan.

Dorin Dușa

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00090
  • usd 0.1177 1 -0.0005

  • chf 5.1291 1 -0.0009

  • aud 3.0043 1 0.00140

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Trei cabinete medicale noi și o ambulanț...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este rezultatul unui proiect din fonduri...

„Fără bariere – TOT adevărul despre drog...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egal...

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

Nici Corpul de Control al Ministrului Să...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Sănătăţii, Alexandru Rafila s...

Parteneri