Mai puţin de jumătate din contribuabilii mureşeni au redirecţionat 2% din impozitul pe venit
În anul 2012 au optat pentru această variantă peste 52.000 de persoane din judeţul Mureş.
Sumele totale s-au ridicat la 2,7 milioane de lei, care au ajuns către 3.000 de entităţi, organizaţii non-guvernamentale, asociaţii şi fundaţii.
Contribuabilii care au donat reprezintă mai puţin de jumătate din cetăţenii plătitori de impozit din judeţul Mureş, iar cifrele sunt similare cu cele din anul 2011.
Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Finanţelor Publice Mureş, Olivia Sîntean, a explicat că această constanţă porneşte de la faptul că aceiaşi contribuabili aleg în fiecare an să îşi direcţioneze cei 2%.
Fondurile redirecţionate au intrat în conturile organizaţiilor beneficiare la sfârşitul anului trecut.
Raluca Creţ
Sursa: article.wn.com