Mâine se închide sezonul de schi în Poiana Brașov
Organizatorii promit o petrecere de răsunet și amintesc turiștilor și brașovenilor că evenimentul NU marchează și închiderea pârtiilor din Poiana Brașov.
Domeniul schiabil din stațiunea brașoveană rămâne deschis și practicabil, atâta timp cât vremea o va permite.
Cu această ocazie, membrii biroului executiv al Asociației de Turism Poiana Brașov, aduc mulțumiri Primăriei Municipiului Brasov, administratorilor domeniului schiabil și tuturor membrilor Asociației de Turism Poiana Brașov: hoteluri, pensiuni, vile, restaurante, baruri, centre de agrement, școli de schi și operatori de transport pe cablu pentru toată activitatea întreprinsă în acest sezon, pentru toate eforturile depuse, ca acest sezon 2016-2017 să fie unul extraordinar!
Oaspeții care vor lua parte la petrecerea de la Clubul Rossignol, de sâmbătă de la ora 13.00, sunt așteptați cu un vițel de 170 kg, preparat la proțap de Regii Ciolanului din Sf.Gheorghe, dar și cu o tocană delicioasă.
Vali Blajovan