Manuscrisul de la Sf. Gheorghe, prezentat la Academia Sighişoara

Lucrările cuprinse în manuscris vor fi interpretate în cadrul unui concert susținut de Ansamblul Baroc Transilvania la cea de-a 22-a ediție a Academiei Sighișoara, care se va desfășura în perioada 1-14 august.
Manuscrisul, ce datează din anul 1757, este o culegere voluminoasă de muzică de cameră cântată la seratele din reședințele burgheziei culte sau ale nobilimii din Transilvania, spune liderul Ansamblului, Erik Turk.
Concertul dedicat acestui volum va avea loc pe 5 august, de la ora 23.00, în Sala Barocă a Primăriei Sighişoara.
Anul trecut, Academia Sighișoara a fost considerată, de site-ul CMUSE, care oferă cele mai noi știri și videoclipuri din industria muzicală mondială, ca fiind una dintre cele mai interesante 20 de destinații muzicale din întreaga lume.
Pentru a sublinia importanţa acestui eveniment, dar şi rolul deosebit al documentului în înţelegerea istoriei muzicii vă invităm să citiţi interviul de mai jos:

Reporter: Care este rolul şi locul muzicii baroce în lumea de astăzi?

Erich Türk : Muzica barocă constituie un tezaur îndrăgit de publicul meloman, a cărui pondere în viaţa muzicală cultă este în continuă creştere. În mod cert o contribuţie importantă o are curentul de interpretare informat istoric, care a început în Europa Occidentală la mijlocul secolului trecut şi prinde tot mai mult teren şi în estul continentului. Datorită interpretării bazate pe vechile tratate şi instrumente, muzica barocă a câştigat o nouă expresivitate, iar lucrările tot mai multor compozitori până nu de mult necunoscuţi sau neapreciaţi primesc astfel o şansă de a-şi revela nebănuita frumuseţe. Dacă mainstream-ul culturii muzicale se dedică preponderent repertoriului dintre 1750-1950 interpretat cu instrumente şi tehnici interpretative ale secolului 20, lumea aşa-numitei muzici vechi încearcă să readucă la viaţă repertoriul din anii 1600-1800, încercând restaurarea practicilor şi instrumentelor adecvate epocii, un proces de cercetare ce prezintă, chiar şi după mai bine de jumătate de secol, potenţial pentru revelaţii noi. Preocuparea faţă de practicile acestei epoci este cu atât mai importantă cu cât interpretul produs de şcolile contemporane nu învaţă decât să mânuiască instrumentul său, pe când în Baroc a fi muzician însemna nu doar a cânta la instrument, ci şi a „produce” muzica, adică a improviza, a compune, a folosi limbajul muzical pentru a transmite în mod creativ mesaje proprii.

Reporter: Cum putem traduce în cuvinte Manuscrisul de la Sf. Gheorghe (1757) – Muzica veche autohtonă între provincialism şi cosmopolitism?

Erich Türk: Programul cu acest titlu este dedicat unui manuscris autohton foarte interesant – Manuscrisul de la Sf. Gheorghe din 1757, care este o culegere voluminoasă de muzică de cameră ce era probabil cântată la seratele din reşedinţele burgheziei culte sau ale nobilimii din Transilvania. Deşi manuscrisul a fost găsit în Secuime, nu este exclus ca el să fi provenit din sfera culturală săsească. O trecere în revistă a compozitorilor reprezentaţi în manuscris sugerează o legătură cu Dresda: Adolf Hasse, Francesco Maria Veracini, Pietro Castrucci, Gasparo Visconti, Georg Philipp Telemann, Pietro Locatelli ș.a. sunt reprezentaţi şi în arhiva din Dresda numită „Schrank 2”, ce documentează repretoriul orchestrei de curte din secolul 18. Interesantă este modernitatea acestui manuscris, având în vedere că majoritatea compozitorilor mentionaţi erau încă în viata in 1757, și erau deja cântați în Transilvania, la hotarul estic al sferei culturale apusene. Colega Mária Szabó, care a cercetat în amănunt manuscrisul, va ţine o scurtă prelegere în deschiderea concertului şi va arăta în ce fel s-au întâlnit Occidentul cu Orientul în Transilvania. Pe lângă repertoriul cameral cântat şi la curtea regelui August II. cel Puternic, manuscrisul conţine şi câteva dansuri cu iz folcloric oriental. De asemenea, felul în care din lucrările păstrate la Dresa au fost „decupate” adesea doar menuetele sau anumite părţi ori fragmente, ne permite să aruncăm o privire inedită asupra vieţii muzicale practicate în înalta societate a secolului 18 din zona noastră.

Reporter: Care este importanţa redării istorice a muzicii, referitor la genurile mai târziu apărute în muzică?

Erich Türk: Precum am menţionat deja în contextul muzicii baroce, redarea muzicii cu instrumentul pentru care a fost compusă şi încercarea de a înţelege textul muzical prin prisma reperelor cunoscute de compozitor la acea vreme, oferă de regulă revelaţii cu privire la resurse de expresivitate altminteri nevalorificate. Aceasta se referă nu doar la muzica barocă, ci se poatei aplica tuturor epocilor stilistice. Interesant este, de altfel, că în lumea muzicii conteporane există atât
tendinţa de a compune pentru instrumentele „tradiţionale”, care sunt practic cele ale perioadei post-romantice (uneori folosite în mod neconvenţional), cât şi tendinţa de a apela la instrumente noi (inclusiv tot ce ţine de electronică şi informatică) ca vehicol pentru un nou limbaj, o noua expresivitate. În fiecare epocă stilistică din trecut s-au inventat sau transformat instrumentele pentru noul limbaj, ce constituia modernitatea epocii respective.
Pentru a înţelege alienarea care o poate suferi o piesă, atunci când este interpretată cu mijloace aparţinând unei epoci îndepărtate, propun un exerciţiu de imaginaţie: să ne închipuim o piesă de teatru al cărei text se curăţă de diacritice şi se pronunţă după reguli aparţinând altei limbi. Interpretarea poate fi foarte interesantă, chiar dacă publicul nu înţelege nimic, în cazul în care regia, scenografia, mimica actorilor poate capta atenţia sau chiar fascina. Oricum, fiind obişnuiţi şi cu dadaism, teatru absurd, pantomimă, poate nici publicului, nici actorilor nu le lipseşte sensul originar al textului. Nu consider deci lipsită de sens interpretarea nefondată istoric, ea poate fi o expresie a unei creativităţi moderne şi să captiveze publicul în felul ei. Dar cine caută să înţeleagă şi textul originar apropiindu-se de spiritul epocii respective, în orice caz va fi mai bogat. Şi va avea resurse suplimentare pentru a oferi publicului ceva inedit. Oricum, descoperirea muzicii vechi este încă un proces de cercetare în plină desfăşurare şi cei implicaţi au mereu de câştigat dacă rămân căutători.

Ansamblul Baroc Transylvania, înfiinţat în 1995, se dedică muzicii baroce, cu precădere celei autohtone, folosind cópii ale unor instrumente istorice. Abordează însă şi muzica contemporană din Transilvania, interpretând în primă audiţie absolută mai multe lucrări ale compozitorilor Hans Peter Türk, Adrian Borza, Dan Voiculescu, Adrian Pop şi Cornel Ţăranu. Succesul activităţii ansambului este confirmat de cele trei CD-uri şi un DVD editate, transmisii radio şi TV repetate şi o activitate concertistică bogată (peste 450 de apariţii publice). În afară de participarea la festivaluri din România, la ceremonii şi recepţii organizate de Preşedinţia României sau misiuni diplomatice, ansamblul a efectuat numeroase turnee în străinătate (Germania, Olanda, Elveţia, Marea Britanie, Austria, Italia, Suedia, Belgia, Ungaria, Republica Moldova). A concertat în locuri precum Concertgebouw Amsterdam, Gasteig München şi a participat la festivalul de muzică veche “Landshuter Hofmusiktage”, Germania.

Sanda Viţelar

Foto: ziarulfaclia.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9730RON0.00199
  • usd 0.1173 1 0.0004

  • chf 5.0914 1 0.0236

  • aud 2.9924 1 -0.0028

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Rusia: Atac armat la o sală de concerte ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Diplomaţia rusă a denunţat vineri drept ...

Acţiune amplă de împădurire la Filpişu d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aceasta este organizată de Asociația Eco...

Culturile de pomi fructiferi pot fi afec...

Stan Lucian | Citeste articolul

Șansele sunt destul de mici deoarece scă...

Postul Paștelui a scumpit legumele în pi...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ca în fiecare an, în perioada primăverii...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Radio România Tg. Mureș aniversează 66 d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La început de primăvară ne bucurăm de mă...

Sindicatul Învățământului Preuniversitar...

Stan Lucian | Citeste articolul

Într-o întâlnire a directorilor de școli...

Parteneri