Medicii de familie solicită o modificare legislativă astfel încât serviciile medicale să poată fi acordate şi fără cardul de sănătate

Deşi admit că în ultimele zile erorile s-au remediat parţial, iar sistemul unic integrat nu a mai înregistrat blocaje, ei atrag atenţia că problemele pot apărea oricând.
Vicepreşedintele Societăţii Române de Medicină a Familiei, Sandra Alexiu, a explicat în această dimineaţă la Radio România Actualităţi care este situaţia în prezent:

Reamintim că în primele zile de când utilizarea cardului de sănătate a devenit obligatorie, medicii şi farmaciştii au acuzat funcţionarea foarte greoaie a sistemului informatic unic şi chiar blocarea sa.

Reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate au recunoscut ulterior că există probleme în sistemul de operare a cardului de sănătate, dar au dat asigurări că serviciile medicale acordate fără card vor fi decontate.

Premierul Victor Ponta spune că introducerea cardului de sănătate va genera economii de 300 milioane euro şi precizează că acţiunea împotriva fraudelor din sistemul medical va continua în pofida lobby-ului si a dezinformărilor.

Precizările premierului vin după ce, vineri, preşedintele Klaus Iohannis a criticat Executivul pentru modul defectuos în care a implementat sistemul cardului de sănătate.

Acest document a devenit de la 1 mai unicul mod de validare şi decontare a serviciilor medicale, iar medicii şi farmaciştii din întreaga ţară au acuzat încă din primele zile funcţionarea foarte greoaie a sistemului informatic şi chiar blocarea acestuia.

De asemenea, mii de oameni au stat la cozi la Casele de Asigurări de Sănătate pentru a intra în posesia cardului, temându-se că altfel nu vor fi consultaţi sau nu-şi vor putea lua reţetele compensate.

Foto: tribuna.ro

Sursa: RRA

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00090
  • usd 0.1177 1 -0.0005

  • chf 5.1291 1 -0.0009

  • aud 3.0043 1 0.00140

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Trei cabinete medicale noi și o ambulanț...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este rezultatul unui proiect din fonduri...

„Fără bariere – TOT adevărul despre drog...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egal...

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

Nici Corpul de Control al Ministrului Să...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Sănătăţii, Alexandru Rafila s...

Parteneri