Memorialul „Takács Károly” la baschet
Șapte echipe (trei feminine și patru masculine) se întrec, vreme de trei zile, la sala sporturilor din Tg.-Mureș, în Memorialul „Takács Károly” la baschet.
Marți, 18 septembrie, formația locală CSM Tg.-Mureș a câștigat meciul inaugural al turneului masculin (FOTO), impunându-se cu scorul de 97-81 în fața grupării CSM Mediaș, pe sferturi: 26-16, 21-22, 26-22 și 24-21.
Vă reamintim că tot marți s-a disputat și prima întâlnire a turneului feminin, în care Olimpia CSU Brașov a învins pe CSM Tg.-Mureș cu 97-72.
Miercuri, 19 septembrie, vor avea loc partidele zilei a doua: de la ora 15:30 Universitatea Cluj va primi replica echipei Olimpia CSU Brașov (la feminin), iar de la ora 17:45 CSM Tg.-Mureș va juca împotriva formației CSM Miercurea Ciuc (la masculin).
Joi, 20 septembrie, se vor disputa ultimele meciuri ale Memorialului: CSM Mediaș – CSM Sighetu Marmației (la masculin, începând cu ora 14:00) și CSM Tg.- Mureș – Universitatea Cluj (la feminin, de la ora 16:00).
Septimiu Cioloboc