Meteorologii şi hidrologii rămân în alertă

Pericolul inundaţii generate de ploile torenţiale nu a trecut încă. De altfel, sunt în vigoare mai multe avertizări, unele dintre ele valabile până în mâine, iar altele până sâmbătă.
Andreea Marin explică: Un cod roşu de inundaţii este în vigoare până mâine seară pentru mai multe ape curgătoare din judeţele Harghita, Covasna, Neamţ, Suceava, Bacău şi Vrancea. Avertizarea emisă de hidrologi este valabilă pentru râul Negru, afluenţii din bazinul superior şi mijlociu al Bistriţei, Trotuş şi Putna. Sunt aşteptate scurgeri importante pe versanţi, torenţi, creşteri rapide de debite şi depăşirea cotelor de pericol. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat deja mobilizarea în zonele afectate a pompierilor şi mijloacelor tehnice necesare pentru intervenţie. Între timp, pentru câteva râuri din estul ţării s-a instituit până sâmbătă la prânz cod portocaliu de inundaţii. Sunt vizate Oltul superior şi afluenţii săi, bazinul superior şi afluenţii Buzăului, pe cursul mijlociu, bazinul superior al Sucevei şi Moldovei şi afluenţii, Bistriţa – un alt segment din Trotuş şi din Putna, Râmnicu Sărat, Bârlad, Jijia şi afluenţii mici aferenţi cursurilor mijlocii şi inferioare ale Siretului şi Prutului. În rest, pentru zona arcului carpatic şi cea a Podişului Transilvaniei este în vigoare un cod galben. De altfel, şi meteorologii au emis un cod portocaliu de precipitaţii până mâine la ora 18:00, pentru şapte judeţe din estul ţării: Vrancea, Bacău, Vaslui, Neamţ, Iaşi, Suceava şi Botoşani. Pentru alte şapte judeţe din vecinătatea lor este valabil un cod galben.

Sursa: RRA

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00020
  • usd 0.1170 1 -0.0009

  • chf 5.0843 1 -0.0095

  • aud 3.0283 1 0.00180

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Ediție de sărbătoare a Târgului Cetății,...

Stan Lucian | Citeste articolul

Prima ediție din acest an a Târgului Cet...

Parteneri