Mii de turişti, aşteptaţi de Paște în staţiunile de pe Valea Prahovei

Mii de turişti sunt aşteptaţi să-şi petreacă sărbătorile pascale în staţiunile montane de pe Valea Prahovei. În Sinaia, hotelierii anunţă că au fost rezervate, până în prezent, jumătate din locurile de cazare, iar în Buşteni – trei sferturi. Preţurile pornesc de la 300 lei şi pot ajunge la 400 euro de persoană.

La peste 2.000 de metri, iubitorii sporturilor de iarnă se pot bucura încă de codiţii foarte bune pentru schi.

Edilii brașoveni cred că temperaturile scăzute vor prelungi sezonul de schi până la sfârșitul lunii aprilie.
Vremea destul de rece din ultima perioadă este, cu siguranță, pe placul schiorilor și chiar dacă în Brașov nu mai este nici un pic de zăpadă, nu același lucru se întâmplă pe pârtiile din Poiana Brașov unde zăpada este din belşug şi se poate schia ca în toiul iernii, starea pârtiilor fiind excelentă.
Primarul Braşovului, George Scripcaru, spunea că, în aceste condiţii, sezonul de iarnă se va prelungi.
A fost prelungită şi convenţia de colaborare dintre municipiul Braşov şi Ana Teleferic, privind exploatarea instalaţiilor de transport pe cablu din Poiană, astfel ca acestea să fie funcţionale şi după data de 15 aprilie.
Acest sezon a fost unul foarte bun în ceea ce priveşte încasările, acestea fiind mai mari decât în iarna trecută, înregistrându-se peste 1,3 milioane de treceri prin turnicheţi, spune primarul George Scripcaru.
Primarul George Scripcaru a mai precizat că municipialitatea are în vedere extiderea domeniului schiabil de la Poiana Brașov către Râșnov.

Vali Blajovan

Foto: informatii-cazare.ro

Sursa: RRA

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

GRAFFITI, cu Diana Gherendi cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON9.99999
  • usd 0.1172 1 -0.0005

  • chf 5.1404 1 0.01129

  • aud 2.9982 1 -0.0061

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Două trenuri vor fi anulate la Tg. Mureș...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Din week-endul următor, un tren și o per...

O nouă acțiune „Împreună curățăm” a Radi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând din anul 2017, Radio România Tg...

Trei cabinete medicale noi și o ambulanț...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este rezultatul unui proiect din fonduri...

„Fără bariere – TOT adevărul despre drog...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egal...

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

Cinemuzica, cu Veronica Ilie

Corina Muntean | Citeste articolul

În perioada aprilie-iunie 2024, Asociați...

Parteneri